Sari la conținut

Membrii trupei Guns N' Roses, reţinuţi la graniţa canadiano-americană, pentru posesie de arme de foc

Trupa Guns N' Roses susţine în această perioadă un turneu în America de Nord şi, după un show în Philadelphia, s-a deplasat în Canada, unde a susţinut un concert, vineri seară, în oraşul Toronto.

Membrii grupului au dat dovadă în mod surprinzător de un comportament aproape exemplar în turneul lor intitulat „Not In This Lifetime”, începându-şi toate show-urile la orele programate şi nedepăşind niciodată ore-limită fixate de autorităţile locale.

Cu toate acestea, singurul loc concert programat în Canada în cadrul acestui turneu a riscat să fie anulat, deoarece rockerii americani au fost reţinuţi la graniţă, după ce vameşii canadieni au descoperit în autocarul de turneu al formaţiei o armă de foc ce aparţinea unui angajat al companiei care a organizat turneul.

Axl Rose, solistul grupului Guns N' Roses, a relatat acest incident spectatorilor prezenţi la concertul pe care grupul american l-a susţinut pe Rogers Centers din Toronto, pe 14 iulie, relatează revista Billboard.

Înainte de a cânta piesa „Out Ta Get Me”, spre sfârşitul show-ului, Axl Rose s-a amuzat povestind spectatorilor întregul incident. „Aşadar, nu am fost chiar arestaţi. Am fost doar reţinuţi. (Vameşii, n.r.) au fost foarte amabili, au fost foarte înţelegători. Ştiţi, se întâmplă şi astfel de lucruri: Poţi să uiţi că posezi o afurisită de armă de foc”, a declarat rockerul.

„Nu era arma mea”, a adăugat Axl Rose.

Unul dintre agenţii de presă ai trupei Guns N' Roses a confirmat informaţia pentru revista Billboard: „Da, într-adevăr, s-a întâmplat vineri seară, pe 15 iulie, în timp ce traversau graniţa, venind după un concert la Philadelphia”. Acelaşi agent de presă a insistat asupra faptului că acea armă de foc nu aparţine niciunuia dintre membrii trupei.