Mike Pompeo denunţă un act "orwellian" de "cenzură" din partea Chinei, după retragerea anumitor cărți din școlile din Hong Kong

Data actualizării: Data publicării:
Pompeo
Mike Pompeo. Foto: state.gov

Secretarul de stat, Mike Pompeo, a denunţat luni un act "orwellian" de "cenzură" din partea Chinei, după ce guvernul din Hong Kong a ordonat şcolilor să retragă cărţile ce ar putea încălca legea privind securitatea naţională impusă săptămâna trecută de Beijing, scrie Agerpres, citând AFP.

"Când cerneala este încă proaspătă pe legea represivă privind securitatea naţională, autorităţile locale - într-un act orwellian - au înfiinţat deja un Birou de securitate naţională, au început să ridice cărţile critice la adresa PCC (Partidul Comunist Chinez) de pe rafturile bibliotecilor, să suprime sloganurile politice şi cer acum şcolilor să impună cenzura", a declarat șeful diplomației americane într-un comunicat.

"Distrugerea de către Partidul Comunist Chinez a Hong Kongului liber continuă", a adăugat el, condamnând ce a apreciat ca fiind "ultimele atacuri împotriva drepturilor şi libertăţilor poporului din Hong Kong".

Guvernul pro-Beijing al fostei colonii britanice a cerut luni şcolilor "să examineze materialul pedagogic, inclusiv cărţile" şi să le "retragă" în cazul unui "conţinut perimat sau având legătură cu cele patru tipuri de infracţiuni" definite prin legea privind securitatea naţională. Această directivă a fost anunţată la două zile după ce bibliotecilor li s-a ordonat să retragă de pe rafturi cărţile ce ar putea încălca legea.

Promulgată marţi de preşedintele chinez, Xi Jinping, această legea antrenează, potrivit criticilor săi, un recul al libertăţilor inedit de la retrocedarea coloniei britanice în 1997.

Pentru Statele Unite, dar şi pentru alte ţări occidentale, este vorba de a împiedica opoziţia să se exprime după uriaşele manifestaţii de anul trecut care au vizat să denunţe influenţa Beijingului asupra guvernului local.

Editor: Cristina Iancu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...