Sari la conținut

Ministrul ucrainean de Interne: Trei tancuri ruseşti au trecut graniţa cu Ucraina

Vehiculele militare au intrat în Ucraina printr-un punct de frontieră controlat de insurgenţii proruşi din Lugansk. Kievul a adăugat că tancurile au fost interceptate de trupele ucrainene, care ar fi reuşit să lovească unul dintre cele trei vehicule.

În timp ce tensiunile de la graniţa Ucrainei cu Rusia sunt în continuă creştere, noul preşedinte al Ucrainei, Petro Poroşenko, a avut o convorbire telefonică cu preşedintele rus Vladimir Putin. Cei doi au discutat despre modalităţile de a pune capăt violenţelor din estul ţării.

Situaţia escaladează din ce în ce mai mult. Dacă Rusia este interesată în pacea în Ucraina, în special în estul Ucrainei, trebuie să ne dea un răspuns cât mai rapid posibil, în următoarele zile”, a spus Andri Desciţa, ministrul de Externe al Ucrainei.