Sari la conținut

Moscova: Avion de recunoaștere american în apropierea frontierei Rusiei

I-a fost notificat unui reprezentant al Ministerului american al Apărării că, pe 22 mai 2016, apărarea aeriană rusă a reperat un avion de supraveghere de tip RC-135 al forțelor aeriene americane în timp ce efectua o recunoaștere aeriană deasupra Mării Japoniei, în apropiere de frontiera Rusiei”, a anunțat Ministerul rus al Apărării într-un comunicat.

Transponderul acestui avion era deconectat, a adăugat ministerul, subliniind că echipajul său nu a informat autoritățile regionale ruse despre itinerariul său.

În plus, aparatul american a zburat la aceleași altitudini la care se află de obicei avioane de pasageri, ceea ce a creat un risc de coliziune, a continuat ministerul, înainte de a cere să se ia măsuri pentru a se evita repetarea pe viitor a unor asemenea incidente.

În ultimele luni, Statele Unite au acuzat frecvent aviația rusă de provocări la adresa forțelor sale armate, în special a navelor de război. Moscova a răspuns că militarii americani nu trebuie să se apropie prea mult de granițele Rusiei.