Numele savantului Pierre Curie a fost scris "Pierre Curry" pe două plăcuțe stradale instalate într-un oraș din Franța

Data publicării:
GHLmsBoWAAAL13N
Sursa foto: Spettore Torgnoli / X

Două noi indicatoare stradale au fost instalate pe Avenue Pierre Curie, în Carcassonne, Aude, dar au fost îndepărtate sâmbătă, 24 februarie, relatează France 3. Pe plăcuţe scria "Pierre Curry" în loc de Pierre Curie, confundând celebrul preparat picant cu numele savantului francez care a câştigat Premiul Nobel pentru Fizică împreună cu soţia sa Marie Curie în 1903.

Greşeala a fost rapid observată de locuitorii din zonă, unii dintre ei împărtăşind rapid pe reţelele de socializare o fotografie a semnelor, scrie News.ro

"Pierre şi Marie Curie au creat celebrul sos care le va purta numele şi care îi va face bogaţi şi celebri", a glumit un utilizator pe Facebook.

După ce gafa a fost semnalată, cele două panouri au fost îndepărtate sâmbătă de primărie, potrivit presei locale.

Două noi panouri, de data aceasta cu ortografia corectă, urmează să fie instalate "începând de luni (26 februarie)", potrivit autorităţilor locale.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri