O companie a dezvoltat un vaccin anti-COVID administrat oral: „Va elimina rapid câteva bariere”

Data actualizării: Data publicării:
pastile pe o masca sanitara.
Vaccinul anti-COVID este dezvoltat și sub formă de pastile. Foto: GettyImages

Oravax Medical, formată din o companie israeliană și una indiană, a anunțat că lucrează la un vaccin anti-COVID ce poate fi administrat oral. Deocamdată nu a anunțat sub ce formă va fi, dar este de așteptat să fie asemănătoare unor pastile clasice. Acestea pot fi luate de către orice persoană, acasă, făcându-le mult mai ușor de administrat, scrie The Jerusalem Post.

Compania a anunțat că va lansa prima fază de testare pe oameni în curând, iar dacă va ajunge pe piață va fi primul vaccin împotriva COVID-19 ce poate fi administrat pe cale orală, iar primele date ale fazei I ar urma să fie disponibile în primele trei luni.

Compania Premas lucrează din martie la un vaccin anti-COVID, iar Oramed are deja dezvoltată o tehnologie prin care pot fi administrate substanțele pe bază de proteine, care altfel ar fi trebuit administrate prin injecție. Această companie din urmă se află în faza a treia a unui studiu clinic în SUA, pentru alt tratament: capsule cu insulină pentru tipurile 1 și 2 de diabet.

Aceste două firme au făcut un parteneriat la începutul anului și speră să revoluționeze piața vaccinurilor.

„Un vaccin anti-COVID administrat pe cale orală va elimina rapid câteva bariere, mai ales dacă vaccinarea împotriva noului coronavirus ar trebui făcută anual, precum un vaccin împotriva gripei”, a spus Nadav Kidron, CEO-ul Oramed.

Compania a încheiat un studiu pe animale și a descoperit că vaccinul producere anticorpi IgG și IgA, aceștia din urmă fiind responsabili pentru imunitatea pe termen lung.

Mai mult, compania spune că vaccinul său atacă trei proteine ale virusului, spre deosebire de doar unul singur - cum e în cazul vaccinurilor Moderna și Pfizer/BioNTech - fiind astfel mult mai rezistent în fața noilor variante de coronavirus.

Fiind produs din derivate de drojdie, aceste „capsule vaccin” pot fi produse cu costuri mai mici și mai rapid, mai arată reprezentanții companiei. Aceștia spun de asemenea că un medicament administrat pe cale orală are mai puține efecte secundare și poate fi luat de către orice persoană, fără să fie administrat de personal specializat.

Oravax se așteaptă ca studiul clinic să înceapă în a doua jumătate a acestui an și va încerca să-l desfășoare în mai multe țări europene, SUA, Israel și Mexic.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : G.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...