O italiancă de 103 ani a fost prinsă de politiști conducând cu viteză, fără permis și fără asigurare

Data publicării:
Reflection of senior woman in rear view mirror, aged lady driving car
Foto cu caracter ilustrativ: Profimedia

Poliţia italiană a tras pe dreapta o femeie de 103 ani, care circula fără permis de conducere şi fără asigurare şi care se numără, probabil, printre cei mai vârstnici infractori rutieri din toate timpurile, informează DPA, potrivit Agerpres. 

Pensionara, născută în 1920, conducea maşina prin centrul orăşelului Bondeno, din nordul Italiei, în mijlocul nopţii, au declarat marţi autorităţile.

Ea a atras atenţia poliţiei deoarece conducea cu viteză, pe aceleaşi străzi, în jurul orei 01:00 (00:00 GMT).

În timpul controlului, o patrulă de poliţie a descoperit că permisul de conducere al femeii era expirat de doi ani.

În plus, pensionara nu mai avea asigurare pentru maşina sa.

Prin urmare, autovehiculul a fost confiscat şi ridicat.

Conducătoarea auto a fost dusă acasă de poliţie. Pensionara a declarat că plecase în vizită la nişte prieteni din afara oraşului.

Bondeno se află în regiunea Emilia-Romagna şi are o populaţie de circa 15.000 de locuitori.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri