Sari la conținut

Palmyra după ISIS: bombe artizanale, laboratoare balistice și documente

Armata siriană a recâştigat controlul asupra oraşului Palmyra, după ce vreme de aproape un an a fost sub stăpânirea teroriştilor ISIS. Mai sunt însă multe de făcut până când cetatea inclusă în patrimoniul mondial UNESCO va fi din nou sigură.

„Aici era o bombă artizanală pe care am reuşit să o dezamorsăm. Era plasată chiar aici, pe şosea. Mai erau unele lângă, pe care a trebuit să le detonăm”, spune un militar sirian.

Populaţia civilă a părăsit de mult aceste locuri, iar casele au fost ocupate de terorişti şi transformate în laboratoare balistice, birouri sau centre de comandă. Ceea ce au lăsat în urmă formează un tablou aproape complet al modului de organizare şi acţiune.

„Acesta este un laborator chimic dotat cu toate cele necesare pentru fabricarea dispozitivelor explozive”, explică un militar din armata siriană.

Aceleaşi substanţe găsite în laboratorul din Palmyra au fost folosite şi pentru bombele detonate în atacurile de la Bruxelles, din 22 martie. TATP este denumirea explozibilului din arsenalul teroriştilor şi în cercurile jihadiştilor a fost supranumit "mama dracului".

O altă dovadă că viaţa oamenilor nu valorează mai nimic pentru ISIS sunt registrele sale financiare. Femei erau vândute ca sclave pentru echivalentul a 3 euro. Oricine se împotrivea conducerii islamiste sfârşea la închisoare sau în faţa plutonului de execuţie. Dovezile cruzimii se regăsesc în deşert, nu departe de Palmyra.

„Aici am găsit cadavrele a cinci bărbaţi, şapte femei, opt copii şi un bebeluş de numai şase luni. Erau toţi îngropaţi în acelaşi loc, unii peste ceilalţi”, spune un militar sirian.

Organizaţiile pentru drepturile omului spun că în perioada în care au controlat Palmyra, jihadiştii Stat Islamic au executat 300 de oameni.