Sari la conținut

Pentru a 90-a aniversare a reginei Elisabeta a II-a s-au vândut 25.000 de bilete în trei ore

©FOTO: Gulliver/Getty Images

Cumpărătorii lor vor putea asista la evenimentele organizate de ziua reginei, printre care parada a circa 900 de cai și spectacole cu dansatori, muzicieni și actori din lumea întreagă, în cadrul celor patru seri (12-15 mai) de la Castelul Windsor, reședința de weekend a reginei, situată la aproximativ 40 de kilometri de Londra, conform Agerpres, care citează AFP.

În fiecare seară vor participa la spectacole membri ai familiei regale, iar regina va asista la seara finală, transmisă în direct la TV. Biletele pentru această manifestare s-au epuizat primele.

Născută în 21 aprilie 1926, Elisabeta a II-a obișnuiește să își sărbătorească aniversarea în doi timpi: privat, în aprilie, și în cadrul unei ceremonii oficiale, într-o sâmbătă din luna iunie. Anul viitor vor exista prin urmare trei momente, cu cel de la castelul Windsor.

Elisabeta a II-a a urcat pe tron în 6 februarie 1952, la 25 de ani, și a depășit la 9 septembrie recordul de longevitate în fruntea Regatului Unit al stră-străbunicii sale, regina Victoria, care a fost la putere 63 de ani, șapte luni și două zile, între 1837 și 1901, reamintește AFP.