Galerie Foto Pentru a treia oară în istorie, un schelet complet de Tyrannosaurus Rex va fi scos la licitație

Data publicării:
trex8
Un schelet de Tyrannosaurus Rex, o specie care a trăit în urmă cu 67 de milioane de ani, va fi scos la licitaţie. Sursa foto: kollerauktionen.ch

Un schelet de Tyrannosaurus Rex, o specie care a trăit în urmă cu 67 de milioane de ani, va fi scos la licitaţie pe 18 aprilie în Elveţia, fiind prima vânzare de acest fel din Europa, a anunţat casa de licitaţii Koller, relatează AFP.

Exemplarul complet, supranumit "Trinity", cu o înălţime de aproape 3,9 metri şi o lungime de 11,6 metri, a fost evaluat la o valoare cuprinsă între 6,11 şi 8,15 milioane de euro, potrivit catalogului de licitaţie al casei Koller, cu sediul la Zurich.

Un schelet de Tyrannosaurus Rex, o specie care a trăit în urmă cu 67 de milioane de ani, va fi scos la licitaţie. Sursa foto: kollerauktionen.ch
Un schelet de Tyrannosaurus Rex, o specie care a trăit în urmă cu 67 de milioane de ani, va fi scos la licitaţie. Sursa foto: kollerauktionen.ch

"Este o estimare foarte redusă", a declarat expertul în istorie naturală al casei Koller, Christian Link, adăugând că există un interes extrem de crescut în rândul cumpărătorilor pentru acest gen de relicvă, scrie Agerpres.

Trinity este "unul dintre cele mai spectaculoase schelete de T-Rex existente, o fosilă bine conservată şi restaurată în mod strălucit", a precizat casa de licitaţii.

Aceasta va fi "a treia oară în lume şi prima dată în Europa" când un schelet de Tyrannosaurus Rex va fi scos la licitaţie, a precizat casa Koller, insistând asupra calităţii excepţionale a scheletului de dinozaur T-Rex.

"Este o oportunitate extraordinară de a achiziţiona o fosilă de o asemenea calitate", a subliniat expertul Christian Link, amintind că majoritatea exemplarelor de acest gen se află în muzee.

Mai mult de jumătate din scheletul Trinity este alcătuit din material osos provenit de la trei specimene diferite de T-Rex, descoperite între 2008 şi 2013 în formaţiuni din Montana şi Wyoming, în Statele Unite, se arată în catalogul licitaţiei.

Craniul lui Trinity provine de la un singur specimen de T-Rex şi este "incredibil de bine conservat", a mai spus expertul.

Doar 32 de schelete de T-Rex adulţi - printre cei mai mari prădători care au trăit pe Pământ - au fost descoperite până acum în întreaga lume, potrivit unui studiu publicat în 2021 de revista ştiinţifică Nature.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita