Sari la conținut

Premierul Serbiei dă asigurări că nu va construi garduri la granițele țării

Aleksandar Vucici a precizat că ţara sa nu îşi va închide graniţele şi nici nu va ridica ziduri şi garduri aşa cum fac de exemplu Ungaria şi Bulgaria.

Trebuie să ştim ce să facem cu ei. Trebuie să acţionăm împreună cu statele Uniunii Europene. Nu avem o problemă să-i înregistrăm, dar ei nu vor să rămână la noi în ţară. Unele state ale UE au ridicat ziduri, garduri de sârmă ghimpată, altele nu fac nimic, nici măcar nu îi înregistrează pe refugiaţi. Cum este posibil ca Serbia, ca stat din afara UE, să fie mai responsabilă şi mai serioasă decât alte state UE şi nimeni nu ne spune ce să facem. Nu vom ridica niciodată garduri, ziduri, sper să nu ne aflăm în această poziţie. Aceasta deoarece vorbim despre oameni disperaţi, nu despre criminali şi terorişti. Vorbim despre refugiaţi, despre oameni care şi-au părăsit casele, ţările, toate amintirile, caută doar să găsească o viaţă mai bună pentru ei şi copiii lor şi au nevoie de ajutor”, a declarat Aleksandar Vucici, premierul Serbiei.

El a adăugat că refugiaţii vor găsi alte căi către vestul Europei, cel mai probabil prin România şi Croaţia.

Aproximativ 100.000 de imigranţi, majoritatea din Siria şi alte zone de conflict din Orientul Mijlociu, au intrat anul acesta în Serbia cu scopul de a ajunge în vestul Europei.