Președintele filipinez, acuzat că ar fi plătit asasinate

Data publicării:
filipine
Foto: Guliver/GettyImages

Un fost poliţist filipinez a dezvăluit luni după-amiază că preşedintele controversat Rodrigo Duterte a ordonat personal aşa-numitelor escadroane ale morţii să execute infractori, criminali sau oponenţi politici în cele două decenii petrecute la conducerea metropolei Davao, transmite DPA.

filipine
Foto: Guliver/GettyImages

Arthur Lascanas a precizat că un escadron primea între 400 şi 2.000 de dolari pentru fiecare crimă comisă pentru Duterte.

De asemenea, fostul poliţist filipinez a recunoscut faptul că a condus aşa-numitul escadron al morţii din Davao.

Printre victimele acestor execuţii extra-judiciare s-a numărat inclusiv jurnalistul anticomunist Jun Pala.

Lascanas a explicat că şi-a ucis doi fraţi, întrucât erau consumatori de droguri.

„Am ordonat uciderea celor doi fraţi din cauza loialităţii oarbe pentru Duterte. Chiar dacă mor sau sunt ucis, măcar sunt mulţumit că am promis să fac această mărturisire publică în faţa lui Dumnezeu”, a precizat fostul poliţist din Davao.

Anterior, Lascanas a susţinut într-o audiere din Senat că nu au existat niciodată escadroanele morţii din Davao.

Ministerul Comunicaţiilor a reacţionat faţă de aceste acuzaţii, susţinând că este vorba de „o dramă politică prelungită care vizează distrugerea preşedintelui şi răsturnarea administraţiei”.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poți vopsi pereții în apartamentul închiriat? Tot ce trebuie să știi despre modificările permise chiriașilor
Digi FM
Părinții lui Mario Iorgulescu, reacții după interviul dat de tânăr: "E un băiat bolnav. Este foarte gravă...
Pro FM
Fiica secretă a lui Freddie Mercury a murit din cauza unui cancer rar: "E cu tatăl ei iubit". Abia anul...
Film Now
A fost idolul femeilor în anii 2000, dar acum e de nerecunoscut. Cum arată actorul din "Alias" cu care s-a...
Adevarul
Zeci de radiologi din spitalele de stat „își vând” parafele clinicilor private. Cum sunt înşelaţi pacienţii
Newsweek
Un pensionar învinge Casa de Pensii și obține „valorificarea grupei a II-a în procent de 100%”. Cât ia în plus
Digi FM
Oana Roman, foc și pară pe profesorul de matematică al fiicei sale: „Eu nu înțeleg ce e în capul lor”. Ce a...
Digi World
De ce alcoolul îți afectează organismul mai puternic pe măsură ce înaintezi în vârstă, chiar dacă bei la fel
Digi Animal World
Crocodil uriaș, filmat cu un câine în gură într-un canal din Florida: „Cea mai mare teamă s-a adeverit”
Film Now
Matt Damon, apariție publică rară alături de soție și de cele patru fiice. Gia și-a ironizat amuzată tatăl pe...
UTV
Mădălina Ghenea a fost surprinsă la tribunalul din Milano. Vedeta cere 5 milioane de euro despăgubiri în...