Provincia Quebec din Canada va introduce o taxă de sănătate pentru nevaccinați. „Nu trebuie să plătească toţi pentru asta”

Data publicării:
pacient covid pe targa urcat in ambulata, asistenta pe ninsoare
Autoritățile din Quebec introduc o taxă pentru nevaccinați. Foto: Profimedia

Provincia canadiană Quebec, puternic afectată de valul Omicron, va introduce în săptămânile următoare o nouă taxă - „contribuţie la sănătate” - care va afecta doar persoanele nevaccinate împotriva COVID.

„Lucrăm la o contribuţie la sănătate” pentru „toţi adulţii care refuză să se vaccineze”, deoarece aceştia reprezintă „o povară financiară pentru toţi” locuitorii din Quebec, a declarat marţi prim-ministrul provinciei canadiene, François Legault, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

Potrivit acestuia, procentul de 10% din populaţia provinciei Quebec care nu a primit nicio doză de vaccin până în prezent nu ar trebui să „dăuneze” celor 90% care s-au vaccinat.

„Nu trebuie să plătească toţi pentru asta”, a subliniat Legault în cadrul unei conferinţe de presă, precizând că guvernul provinciei francofone se gândeşte ca suma de plătit să fie una semnificativă.

„Înţeleg şi simt aceste bombăneli la adresa minorităţii nevaccinate care, păstrând proporţiile, ne blochează spitalele”, a adăugat el.

Prim-ministrul Quebec-ului a explicat că cei 10% de adulţi nevaccinaţi reprezintă 50% din persoanele aflate la terapie intensivă şi a calificat situaţia ca fiind „şocantă”.

În încercarea de a opri noul val, provincia Quebec a anunţat pe 30 decembrie reimpunerea anumitor restricţii, inclusiv interdicţia de circulaţiei pe timpul nopţii începând cu ora 22:00 şi interzicerea reuniunilor private.

În total, 2.742 de persoane cu COVID-19 sunt internate în Quebec, o provincie cu aproximativ opt milioane de locuitori şi aproximativ 255 de persoane la terapie intensivă.

Numărul spitalizărilor continuă să crească şi în Ontario, provincia învecinată şi cea mai populată din Canada, unde sunt spitalizate 3.220 de persoane (753 în ultimele 24 de ore). Numărul persoanelor aflate la terapie intensivă a crescut şi el cu 30, ajungând la un total de 477.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Motivul pentru care un bărbat l-a rugat pe vecinul său să nu-și mai lase pisicile să stea la fereastră: „Îmi...
Film Now
Cine este Emanuel Pârvu, regizorul filmului “Trei kilometri până la capătul lumii”. Pelicula a fost inclusă...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...