Sari la conținut

Purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin explică de ce este mai bogat decât şeful

În 2015, preşedintele Federaţiei Ruse a obţinut venituri de 8,9 milioane de ruble, echivalentul a 118.200 de euro. Purtătorul său de cuvânt, Dmitri Peskov, a trecut în declaraţia de avere venituri de 36,7 milioane de ruble. El spune că suma s-a adunat din salariile primite de la administraţia prezidenţială şi, „din păcate”, din moştenirea primită la moartea tatălui său.

Mult mai mult decât Dmitri Peskcov câştigă soţia acestuia, fosta campioană olimpică la patinaj artistic Tatiana Navka. Cei doi au declarat împreună venituri de 89 de milioane de ruble – aproximativ 1,2 milioane de euro.

Separat de soţul său, Tatiana Navka deţine două terenuri, o casă şi patru apartamente, dintre care unul în Statele Unite. Mai are şi două limuzine Mercedes Benz şi una Lexus.

Extravaganţele şi cheltuielile cuplului Peskov – Navka au fost în atenţia opiniei publice din Rusia şi anul trecut. Atunci, purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin a fost intens criticat deoarece a afişat un ceas Rhichard Mille, în valoare de 620.000 de dolari. Dmitri Peskov a explicat că a fost darul de nuntă primit de la fosta campioană olimpică.

În ceea ce priveşte veniturile obţinte anul trecut, preşedintele rus nu a fost depăşit doar de purtătorul său de cuvânt. Şeful administraţiei prezidenţiale, Viaceslav Volodin, a declarat venituri de 87,1 milioane de ruble. În guvern, cel mai bogat este Mihail Abîzov, ministru fără portofoliu, care a câştigat 455,5 milioane de ruble. Puţin peste 6 milioane de euro.