Sari la conținut

Războiul gazelor pe holurile Kremlinului

Taxele plătite împreună de Rosneft şi Gazprom generează 30% din veniturile bugetului Rusiei, iar investiţiile făcute de cei doi susţin industria şi generează locuri de muncă. Cu o importanţă uriaşă în economia Rusiei, cei doi giganţi energetici de stat au uneori interese diametral opuse, ceea ce dă naştere unor conflicte purtate la nivel înalt.

Potrivit Bloomberg, Rosneft încearcă acum să întrerupă monopolul pe care îl are Gazprom pe exporturile de gaze naturale. Încă de anul trecut, Rosneft a propus un plan de liberalizare prin care orice companie rusească ar putea să vândă gaz pe piaţa europeană începând din 2019. În plus, a fost propusă spargerea Gazprom în 2025, în două companii, una de export al gazelor şi una de stocare.

Acum, şeful Gazprom, Alexey Miller, se foloseşte de toată influenţa pe care o are la Kremlin ca să oprească ridicarea rivalului. Dar în momentul de faţă Rosneft este o companie la fel de influentă. Puterea sa a crescut proporţional cu afacerile.

În urmă cu zece ani Rosneft avea doar 10% producţia de acum, iar în acea perioadă compania a fost cât pe ce să fie înghiţită de Gazprom. A reuşit să rămână o entitate separată şi a devenit cel mai mare producător de petrol din lume în urma unor achiziţii controversate. A preluat activele Yukos, pierdute de fostul oligarh Mihail Hodorkovski, şi a cumpărat TNK-BP în urma unui conflict între foştii acţionari ai companiei.

Iar şeful Rosneft, Igor Sechin, un apropiat al lui Vladimir Putin şi al serviciilor secrete, a fost cel care a apărat interesele companiei de stat la Moscova.

În tot acest timp, Gazprom, care mereu a fost compania mai mare, a ajuns să piardă din cauza jocurilor geopolitice în care s-a implicat. Anexarea pensinsulei Crimeea de către Rusia a complicat relaţia celor de la Gazprom cu Ucraina, principala ţară de tranzit a gazelor exportate în Europa.

În acelaşi timp, Uniunea Europeană caută surse alternarive de gaz tocmai pentru a reduce influenţa Gazprom în Europa. Gazprom are o viaţă grea şi pe a doua sa piaţă de export, Turcia. Relaţiile dintre Moscova şi Ankara au fost zdruncinate de implicarea Rusiei în războiul civil sirian şi de doborârea unui avion miliar rusesc de către armata turcă.

Toate aceste probleme au afectat acţiunile Gazprom. Compania are acum o valoare de piaţă de aproximativ 50 de miliarde de dolari, asemănătoare cu cea a rivalului Rosneft. În 2008, Gazprom valora cu 250 de miliarde de dolari mai mult decât Rosneft.