Regele Albert al II-lea al Belgiei anunță că va abdica la 21 iulie: Eu şi regina nu vă vom uita niciodată

Data publicării:
rege

„A sosit  momentul să predăm făclia generației următoare”, a spus regele. 

„Constat că prințul Philippe e pregătit pentru a-mi urma. El se bucură de deplina mea încredere”, a subliniat Albert al II-lea. Țara poate conta pe un atu extraordonar: voi, dragii mei concetățeni. Viitorul țării noastre e în mâini foarte bune. Deci, cu serenitate și încredere, vă anunț intenția de a abdica la 21 iulie, ziua sărbătorii noastre naționale, în favoarea fiului meu Philippe”, a subliniat regele.

„Instituția monarhică trebuie să continue să evolueze. Mă voi adresa vouă și la 21 iulie și voi participa cu regina și noii suverani la ceremonii. Vreau să vă spun deja că a fost pentru mine o onoare și o șansă să îmi pot consacra viața în serviciul țării noastre și a poporului”.

„Regina Paola și cu mine nu vom uita niciodată, vă mulțumim pentru încrederea demonstrată, pentru gestul vostru de simpatie și susținere, chiar dacă au existat și critici. Nu înseamnă că drumurile noastre se vor despărți acum. Din contră”, a încheiat regele.

După ce regele s-a adresat națiunii, premierul Elio Di Rupo va susține un discurs, relateaza 7sur7.

Prințul moștenitor este fiul său cel mare, Philippe, 53 de ani. 

În cursul crizei politice din 2010-2012, regele a jucat un rol de mediator salutat de toate partidele. 

Ca și în alte monarhii europene, monarhul belgian nu are prerogative executive și deține un rol mai mult ceremonial. Unul dintre roluri este încercarea de rezolvare a crizelor constituționale. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...