Sari la conținut

Român, condamnat în Austria pentru trafic de persoane

Condamnarea definitivă a fost pronunţată de Tribunalul din Viena, unde a fost judecat bărbatul în vârstă de 30 de ani.

El a fost prins la începutul lunii septembrie, în apropierea graniţei austro-germane, în timp ce transporta 26 de imigranţi, într-un camion cu uşile sudate. Oamenii proveneau din Siria, Afganistan şi Bangladesh. Doi copii care se aflau în autovehicul au fost la un pas de moarte.

Românul a fost arestat în urma unei razii organizate la două zile după ce 71 de imigranţi au fost găsiţi morţi într-un camion pe o autostradă din Austria.