Rusia a decis relaxarea legislației referitoare la simbolurile naziste

Data actualizării: Data publicării:
cască germană din Al Doilea Război Mondial, cu însemne naziste (svastica) expusă într-un muzeu
Foto: Getty Images

Deputaţii ruşi au decis să relaxeze legea care pedepseşte utilizarea simbolurilor naziste. Astfel, de acum încolo, simbolurile naziste vor putea fi afișate, fără riscul unei amenzi, dacă acest lucru nu va „glorifica” Germania lui Hitler, informează Agerpres.

Amendamentele au fost adoptate în a treia şi ultima lectură şi vor trebui acum aprobate de preşedintele Vladimir Putin.

Afişarea de simboluri naziste precum svastica este, în acest moment, sancţionată în Rusia cu amendă sau cu „pedepse scurte” cu închisoarea. Utilizarea lor va fi de acum posibilă dacă ele reflectă o „atitudine negativă faţă de ideologia nazistă” şi nu fac propagandă acesteia.

În noiembrie, anul trecut, deputaţii ruşi au autorizat deja folosirea de simboluri naziste pentru opere culturale, literare, educative sau în mass-media.

Autorităţile ruse au exercitat timp de mulţi ani un control strict asupra oricărei difuzări de simboluri naziste în sfera publică, inspectând uneori magazinele de jucării şi anticariatele. Astfel, în 2015, librarii ruşi au fost nevoiţi să retragă de pe rafturi un roman grafic emblematic despre Holocaust, din cauza unei coperţi pe care se afla o svastică.

Editor web: M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Andrea Bocelli, vacanță pe un iaht de lux în Italia. Artistul, însoțit de Veronica Berti și de mai mulți...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...