Rusia a interzis orice lichide la bordul avioanelor, cu o lună înainte de JO de la Soci

Data publicării:
avion chinez afp-2

 

Noile reguli interzic în cabină "orice lichide, inclusiv produse de igienă, cosmetice, medicamente, aerosoli şi geluri, în orice cantitate", se arată într-un comunicat accesibil miercuri pe site-ul Aeroportului Şeremetievo din Moscova.

Acest comunicat nu precizează pentru cât timp sunt adoptate aceste măsuri de securitate sporite, iar presa a anunţat că sunt în vigoare timp de două luni, până după Jocurile Olimpice de Iarnă de la Soci (sud), prevăzute în perioada 7-23 februarie, urmate de Jocurile Paralimpice, în perioada 7-16 martie.

Regulile în vigoare până în prezent interziceau aducerea la bord a unor cantităţi mai mari de 100 de mililitri de lichide.

Miercuri, o zi liberă în Rusia, nu a fost posibilă, imediat, obţinerea unor precizări.

Potrivit agenţiei publice RIA Novosti, aceste noi restricţii au fost adoptate de către Agenţia rusă a Aviaţiei Civile Rosaviaţia.

Mai multe publicaţii ruse au anunţat aplicarea acestor noi reguli pe aeroporturile de la Moscova.

O jurnalistă de la postul de radio Ecoul Moscovei a fost împiedicată să urce la bord cu picături nazale.

Potrivit altor publicaţii, sunt prevăzute, totuşi, excepţii în cazul medicamentelor, cu condiţia prezentării unei prescripţii medicale.

Un dispozitiv de securitate sporită a intrat în vigoare marţi, în Rusia, prin punerea în aplicare a unui decret emis de preşedintele rus Vladimir Putin, odată cu apropierea JO de la Soci, în sudul ţării.

Aceste măsuri excepţionale de securitate au fost decise de mai mult timp, cu scopul de a combate ameninţarea unor atentate. Liderul rebeliunii islamiste din Caucaz, Doku Umarov, a îndemnat în iulie la împiedicarea desfăşurării Jocurilor Olimpice la Soci "prin toate mijloacele".

Temeri privind lansarea de către islamişti a unor atacuri în timpul JO au fost sporite de două atentate sinucigaşe nerevendicate, atribuite unor kamikaze, soldate în total cu 34 de morţi, comise pe 29 şi 30 decembrie la Volgograd, un oraş în sudul Rusiei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Îndrăgostiți până peste cap. Richard Gere și soția sa au fermecat publicul cu gesturile lor romantice, pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...