Sari la conținut

Rusia a urcat dobânda cheie cu 1,5 puncte. Rubla şi bursa de la Moscova scad puternic

 

Activele financiare din Rusia sunt în scădere puternică după ce, în weekend, preşedintele Vladimir Putin a solicitat şi a primit avizul parlamentului pentru desfăşurarea de trupe în Ucraina în vederea protejării cetăţenilor ruşi şi bazei navale de la Sevastopol, cartierul general al flotei ruse din Marea Neagră, transmite Bloomberg.

Forţe pro-ruse au preluat controlul în Peninsula Crimeea, însă nu a fost anunţată încă nicio confruntare.

Banca centrală a Rusiei a anunţat, în noaptea de duminică spre luni, ridicarea dobânzii de politică monetară cu 1,5 puncte procentuale, de la 5,5% la 7%, pentru a combate riscurile inflaţioniste şi a consolida stabilitatea financiară, potrivit unui comunicat al instituţiei, care nu a făcut nicio referire la Ucraina.

Anterior aceste decizii, dobânda a fost menţinută la 5,5% timp de un an şi patru luni.

„Mutarea reprezintă, clar, un efort de a sprijini mai puternic moneda, care resimte presiuni astăzi (luni - n.r.) din cauza factorilor politici”, comentează pentru Bloomberg un economist al Bank of America.

Principalele temeri ale investitorilor privind economia rusă se referă la potenţialele sancţiuni economice care ar putea fi impuse de UE, SUA şi statele aliate în contextul tensiunilor din Ucraina.

Bursa de la Moscova a scăzut cu 9,2% luni dimineaţă, cel mai puternic declin din ultimii cinci ani, iar rubla a atins minime istorice faţă de coşul de valute de referinţă la care se raportează banca centrală.

Acţiunile celor mai mari companii ruseşti, printre care Gazprom, au coborât cu peste 10%, iar titlurile băncilor, inclusiv Sberbank şi VTB, înregistrează de asemenea deprecieri.

Rubla a scăzut cu 2% luni dimineaţă faţă de dolar, respectiv cu 1,2% faţă de euro, potrivit datelor Reuters. În cursul weekendului, rubla a pierdut până la 6% din valoare la casele private de schimb valutar, iar diferenţa dintre cursurile de vânzare şi cumpărare s-a lărgit de până la 10 ori, notează agenţia.