Scuze publice pentru plecarea unui tren cu 20 de secunde mai devreme

Data actualizării: Data publicării:
shutterstock_457124269

O companie feroviară din Japonia și-a cerut scuze după ce unul dintre trenurile sale a plecat din gară cu 20 de secunde mai devreme decât era programat, informează joi BBC.

Conducerea liniei Tsukuba Express care face legătura între Tokyo și orașul Tsukuba și-a exprimat „scuze pentru inconvenientele” cauzate pasagerilor.

Compania a precizat în cadrul unui comunicat că plecarea trenului fusese programată la ora locală 9:44:40, însă acesta s-a pus în mișcare la 9:44:20.

Greșeala s-a produs ca urmare a faptului că personalul nu a verificat programul.

Niciunul dintre pasageri nu a depus plângere cu privire la plecarea mai devreme a trenului din gara Minami Nagareyama, situată la nord de Tokyo, precizează sursa citată.

Linia Tsukuba Express transportă pasageri din localitatea Akihabara, situată în estul Tokyo, către Tsukuba în circa 45 de minute. Între cele două destinații este o distanță de 58 de kilometri.

Rareori se întâmplă ca trenurile din Japonia, țară care are una dintre cele mai fiabile rețele feroviare, să plece la o altă oră decât cea programată.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât costă o apă plată la 500 ml pe litoralul românesc. Un turist a fotografiat prețul pentru dovadă: „Prețuri...
Digi FM
Noile azile ale groazei? 400 de persoane au murit și au fost îngropate pe un teren din apropierea cimitirului
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa și-a cucerit fanii cu cele mai intime imagini din luna de miere. S-a lăsat pozată goală în cadă și...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Ce a ucis-o pe Daveigh Chase, vedeta din „The Ring”, la doar 35 de ani. Medicii au dezvăluit cauza oficială a...
Adevarul
Vremurile când România avea climă tropicală, iar temperaturile erau și cu 15 grade mai mari. Dovezile unui...
Newsweek
Pensionarii și persoanele cu handicap primesc carduri noi pentru ajutorul social de 250 lei. Când iau banii?
Digi FM
Șeful asociației acuzate că abuzează de oameni vulnerabili în Bihor: "Erau trimiși de către statul român la...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cum folosești corect aerul condiționat pe timp de caniculă. Avertismentul unui medic de la Floreasca: „Nu ar...
Digi Animal World
Le este dor pisicilor de stăpâni când rămân singure? Ce spun specialiștii despre comportamentul lor
Film Now
Cum arată viața fostei soții a lui Richard Gere după divorțul de actor. Carey Lowell a dispărut din lumina...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...