Sprijin pentru Barack Obama în Congres pe tema Siriei. Liderul american se duce azi la summitul din Rusia

Data publicării:
barack obama joe biden - captura

Deşi a declarat în repetate rânduri că intervenţia militară în Siria va fi una limitată, preşedintele american a dat de înţeles că operaţiunea vizează ceva mai mult decât pedepsirea regimului de la Damasc pentru că a folosit arme chimice. „Avem o strategie mai vastă, care ne va permite să îmbunătăţim capacităţile opoziţiei siriene.", a subliniat el.

Anterior, şeful diplomaţiei americane şi secretarul apărării au pledat pentru o intervenţie militară în Siria, în faţa Comisiei pentru politică externă a Senatului.

„Nu este momentul să stai ca un izolaţionist într-un fotoliu. Nu este momentul să fii spectator la un masacru”, a subliniat John Kerry.

Dezbaterea s-a dovedit a fi obositoare pentru unii senatori. John McCain, unul dintre republicanii influenţi care susţin demersul lui Obama, a fost surprins de un fotoreporter în timp ce juca poker pe iPhone. „Uneori mă plictisesc şi mă relaxez puţin. Cel mai rău este că am pierdut mii de dolari la acest joc", a mărturisit el. Senatorul a precizat că a fost vorba de bani virtuali.

Dezbaterile vor fi, cu siguranţă, mai aprinse după 9 septembrie, când Congresul se va reuni pentru a decide dacă va da sau nu undă verde lui Barack Obama pentru a ataca Siria. Până atunci, preşedintele şi-a asigurat sprijinul celui mai puternic republican din Congres.

„Voi susţine cererea preşedintelui (de a acţiona în Siria - n.red.). Cred că şi colegii mei ar trebui să o sprijine. Avem inamici în lume care trebuie să înţeleagă că nu vom tolera acest tip de comportament", a declarat John Boehner, preşedintele Camerei Reprezentanţilor.

Ambasadorul Siriei la ONU i-a criticat dur pe parlamentarii americani care sunt de acord cu atacarea Siriei.

„Ei vor ca Obama să aibă mâinile pătate de sânge, la fel cum a făcut George W. Bush în Irak”, a subliniat Bashar Ja'afari, ambasadorul Siriei la ONU.

Preşedintele Siriei, Bashar al-Assad, a avertizat că o eventuală intervenţie militară internaţională va duce la un război regional de lungă durată.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Bărbatul care și-a transformat tatăl mort într-un chatbot. Cum a ajuns clonarea digitală a decedaților o...
Pro FM
Shania Twain, adevărul despre legătura specială cu Jon Bon Jovi. „Îmi încălzește inima”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor. Rezidenţii din şapte localităţi...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...