Stare de urgență în Canada. Stratul de zăpadă a crescut cu 76 de centimetri într-o singură zi

Data actualizării: Data publicării:
zapada canada

A fost stare de urgență în estul Canadei, în provincia Newfoundland și Labrador, din cauza unor căderi record de zăpadă. În doar 24 de ore, stratul de nea a crescut cu 76 de centimetri. În capitala provinciei, mașinile au fost complet îngropate, iar drumurile au devenit impracticabile. Armata canadiană a fost mobilizată să ajute la deszăpezire.

Canadienii sunt obișnuiți cu zăpada, dar nimic nu îi putea pregăti pe locuitorii provinciei Newfoundland pentru viscolul care s-a abătut asupra lor.

Stratul de zăpadă a crescut cu aproape un metru iar vântul a bătut cu peste 130 de kilometri pe oră, care a format și troiene uriașe. Greul a început abia după ce nu a mai nins, când oamenii au ieșit din case, cu lopețile în mâini, ca să mute tonele de zăpadă care s-au așezat pe orice. Capitala Newfoundland, orașul Saint John, de obicei aglomerat, a fost complet paralizat. Chiar și așa, unii au putut să vadă și părțile bune.

Iată ce spun unii canadieni:

„Am zis să ies și să mă uit în jur deoarece este foarte, foarte rar să vezi străzile din centrul St. John atât de liniștite.”

„Știți ce? Când nu bate vântul și ieși la o plimbare de seară, este chiar foarte frumos și destul de romantic.”

„Pe strada mea locuiește un domn care a fost operat acum două săptămâni. Am mers să văd ce face și l-am ajutat să dea zăpada.”

Guvernul federal canadian a anunțat că va ajuta autoritățile din Newfoundland și Labrador. Armata canadiană a fost deja mobilizată să ajute la deszăpezire. Dar meteorologii au anunțat că va începe din nou să ningă abundent, la începutul săptămânii viitoare.

Editor web: C.T.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Cum reacționează Simona Țăranu la avansurile fotbaliștilor. „Nu e mit e realitate”
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita