Suma donată de cântăreața Kylie Minogue pentru victimele incendiilor din Australia

Data publicării:
Kylie Minogue, in Australia
Sursă foto: Kylie Minogue / Instagram

Cântăreața Kylie Minogue a anunțat că a donat 500.000 de dolari organizațiilor care luptă pentru combaterea incendiilor devastatoare din Australia, scrie huffingtonpost.co.uk.

Artista australiană, în vârstă de 51 de ani, a declarat că banii au fost donați pentru eforturile de combatere a incendiilor, îndemnându-și fanii să sprijine organizațiile implicate în misiunile de salvare, în urma dezastrului ecologic.

„Mult sau puțin, de aproape sau de departe, orice ajutor este binevenit pentru cei afectați de incendiile de vegetație”, a scris artista pe contul său de Instagram. „Anul trecut am avut șansa de a vizita o parte din frumoasele regiuni din țara mea natală. Să mă întorc acasă în asemenea condiții este devastator”, a adăugat Kylie Minogue.

Incendiile de vegetaţie din Australia ar fi de cinci ori mai mari decât cele care au afectat Pădurea Amazoniană. După cum a fost relatat şi la începutul anului 2020, aproape 500 de milioane de animale au murit în urma dezastrului climatic.

Autorităţile din Australia au îndemnat mii de oameni să-şi părăsească locuinţele şi să se adăpostească în locuri mai sigure. Regiunea Victoria a declarat stare de dezastru în zonele care găzduiau aproape 100.000 de locuitori. Incendiile au început în septembrie 2019, iar în ultimele luni se estimează că 1.300 de locuinţe au fost distruse.

Editor: I. I. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri