Sari la conținut

Tânăr dat jos din avion pentru că vorbea în arabă

 

Tânărul Khairuldeen Makhzoomi asistase la un eveniment în timpul căruia a ținuse un discurs secretarul general al ONU, Ban Ki-moon.

„Eram foarte entuziasmat în legătură cu acest eveniment și l-am sunat pe unchiul meu din Irak să îi povestesc”, a spus Khairuldeen Makhzoomi, potrivit New York Times. Au vorbit despre cina de după eveniment și tânărul s-a lăudat că a îndrăznit să îi pună secretarului general al ONU o întrebare despre gruparea teroristă Stat Islamic. I-a spus apoi unchiului că trebuie să închidă și că îl va suna după aterizare și a încheiat conversația cu tradiționalul „inshallah” („cu voia lui Allah”).

În acel moment femeia care statea lângă Khairuldeen Makhzoomi în avionul aflat pe pistă s-a ridicat de pe scaun și s-a plâns membrilor echipajului că a auzit „comentarii potențial amenințătoare” în limba arabă. Imediat, un angajat al Southwest Airlines l-a întrebat pe irakian de ce vorbea în arabă și l-a dat jos din avion. Tânărul s-a plâns că acesta i-a vorbit „ca unui animal” și l-a acuzat pe angajatul companiei aeriene de islamofobie.

Khairuldeen Makhzoomi a fost percheziționat în fața călătorilor aflați în zona terminalului aeroportului și, ulterior, interogat de trei agenți FBI. În cele din urmă, studentul – care se află cu familia în SUA din 2010 – a fost lăsat să plece și chiar a primit banii înapoi pe biletul de avion chiar de la angajatul Southwest Airlines care îl debarcase.

„Demnitatea umană este cel mai de preț lucru din lume, nu banii”, a spus irakianul, precizând că nu are de gând să dea în judecată compania aeriană.