Țara cu exporturi peste limită. Are cel mai mare excedent comercial din lume

Data actualizării: Data publicării:
trenuri cu masini

Germania este pe cale să înregistreze cel mai mare excedent comercial din lume pentru al treilea an consecutiv. Ar fi vorba despre un excedent comercial de 264 miliarde de euro, mult mai mare decât cei mai apropiaţi rivali, Japonia și Olanda, arată datele Institutului de Cercetare Economică din Munchen. 

Totuşi, cifrele sunt pe cale să atragă critici atât de acasă, cât şi din plan internaţional, având în vedere că excedentul comercial al unei ţări este deficitul şi datoria altui stat. Iar excedentul germanilor depăşeşte în continuare valoarea de 6% considerată de Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional drept durabilă pe termen lung.

Cele mai recente cifre arată astfel puterea dominantă a Germaniei în ceea ce priveşte exporturile, astfel că unul dintre principalii ciritici ai săi sunt Statele Unite. Preşedintele Donald Trump a catalogat ţara drept unul dintre principalii vinovați pentru deficitul comercial al Americii de 460 de miliarde de dolari. Este şi motivul pentru care Donald Trump a ameninţat Germania cu taxe suplimentare pe importul de maşini, de altfel cel mai important sector pentru export al Germaniei.

Critici au venit şi din plan local. Mai multe grupuri au cerut guvernului să folosească surplusul comercial pentru a stimula consumul şi investiţiile.

Comerţul cu bunuri este principalul responsabil pentru excedentul comercial de peste 200 de miliarde de euro, în timp ce veniturile din active sunt aşteptate să sară de 63 de miliarde de euro anul acesta.

De cealaltă parte, se aşteaptă ca Germania să înregistreze un deficit de servicii în valoare de 18 miliarde de euro, arată statistica oficială.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita