Ţara în care e mai ieftin să înfăşori o gogoaşă într-o bancnotă decât într-un şerveţel

Data publicării:
venezuela gogoasa invelita in bancnota captura youtube 20 08 2015

Gogoaşa învelită într-o bancnotă de doi bolivari ar putea deveni imaginea simbol a crizei din Venezuela, unde problemele financiare sunt dublate de cele umanitare. Inflaţia record, care în decembrie anul trecut a ajuns la 68%, a depreciat rapid moneda naţională.

Anul acesta, institutul de statistică a încetat să mai publice detalii despre evoluţia preţurilor.

Spre deosebire de Arabia Saudită, Venezuela nu a ştiut să profite niciodată cu adevărat de resursele sale de petrol, care sunt printre cele mai mari din lume. Prăbuşirea cotaţiei barilului şi politicile sociale absurde adoptate de Hugo Chavez şi continuate, după moartea sa, de Nicolas Maduro au dus Venezuela în pragul falimentului.

Dacă nu va găsi o sursă de bani, regimul de la Caracas va intra în incapacitate de plată anul viitor, estimează economiştii. În încercarea de a amâna colapsul, Venezuela deja a consumat 60% din rezervele sale de aur, ceea ce îi oferă şi mai puţine garanţii pe pieţele internaţionale.

Cu bani din ce în ce mai uşori în buzunar, populaţia Venezuelei stă la coadă în faţa unor magazine practic goale, din care lipsesc şi alimentele de bază. Mai multe persoane au fost arestate după ce au atacat maşini care transportau alimente şi, potrivit Bloomberg, cei care vor să obţină valută forte fură câini de rasă şi îi vând în Brazilia.

Sistemul de sănătate este şi el în pragul colapsului. Importurile de medicamente sunt tot mai scumpe, iar autorităţile de la Caracas au încetat din noiembrie anul trecut să mai publice buletinele epidemiologice.

În decembrie vor fi alegeri parlamentare în Venezuela, însă nimeni nu mai crede în schimbare. Liderii opoziţiei fie sunt la închisoare, fie nu au voie să se înscrie în cursa electorală.

Ajuns la cârma Venezuelei în 2013 în urma unor alegeri prezidenţiale care s-au desfăşurat cu armata pe stradă, Nicolas Maduro a anunţat că nu va permite observatori din Uniunea Europeană şi din Organizaţia Statelor Americane la scrutinul din iarnă.

Columbia şi Brazilia sunt conştiente că ar fi afectate de un colaps al Venezuelei, însă nu se grăbesc să ajute în vreun fel regimul de la Caracas. China a fost singura care a sprijinit Venezuela în schimbul cedării unor active sau resurse. Statele Unite spun că, fără o soluţie diplomatică, care ar înseamna de fapt o schimbare de regim, nu va oferi asistenţă Caracasului.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri