Sari la conținut

Telefonul călător. Un mobil a fost recuperat după un voiaj de mii de kilometri

Kevin Whitney se uită la pozele făcute cu telefonul mobil pe care îl credea pierdut pentru totdeauna. Sunt fotografii preţioase făcute la nunta fiicei lui şi în vacanţe. Telefonul pe care îl ţine în mână este chiar cel pierdut în urmă cu 9 luni.

„Îl ţineam aşa în buzunar, m-am aplecat să lucrez la uşa silozului şi mi-a căzut din buzunar în siloz, care apoi a fost ridicat de elevator. Am crezut că nu îmi mai voi vedea niciodată telefonul”, povesteşte el.

Aparatul a dispărut într-un uriaş siloz cu peste o sută de mii de kilograme de grâne. Mobilul a călătorit într-un container din Chickasha până în Inola, Oklahoma, pentru ca apoi să fie urcat pe o navă, transportat pe râul Arkansas, apoi pe Mississippi, până în Convent, Lousiana. De aici, nava a plecat către canalul Panama, pentru ca apoi să traverseze oceanul Pacific şi să ajungă în Kashima, Japonia.

Timp de 9 luni, Kevin Whitney nu a ştiut nimic de telefonul lui, dar în urmă cu câteva zile a fost sunat de cel care îi găsise mobilul în grâne.

„M-a întrebat dacă sunt Kevin Whitney, i-am spus că da, sunt Kevin. M-a întrebat dacă am pierdut un telefon mobil şi i-am spus că da, toamna trecută”, spune bărbatul.

După ce a călătorit iar aproape jumătate de glob, telefonul a ajuns prin poştă în mâinile proprietarului.

„Este o nebunie, nu-mi vine să cred. Ceea ce m-a şocat când am primit apelul a fost în ce lume mică trăim. Ne-am bucurat că am recuperat telefonul”, adaugă Kevin Whitney.