Un cuplu argentinian a câştigat campionatul mondial de tango

Data publicării:
942982 10201427487392571 361478795 n

Maximiliano Cristiani şi Jesica Arfenoni, un cuplu argentinian, sunt câştigătorii locului întâi la campionatul mondial de tango. Cei mai buni dansatori din lume s-au luptat în marea finală a competiţiei cu alte 37 de cupluri. Învingătorii spun că în spatele oricărui dans perfect de tango există o formulă bine definită.

Credem că există un singur secret pentru a obţine asta şi acel lucru este respectul, respectul între un bărbat şi o femeie. Cuplul care dansează trebuie să fie sacru. Tangoul este o îmbrăţişare şi dacă nu există respect şi dragoste, atunci nu vei reuşi să obţii nimic”, a afirmat Maximiliano Cristiani, câştigătorul campionatului de tango.

Cuplul clasat pe primul loc a primit un premiu de 7.000 de dolari şi o excursie la Paris unde va oferi câteva reprezentanţii de dans.

Peste 500 de perechi s-au înscris la campionatul mondial de tango de anul acesta. Pentru prima dată în istoria competiţiei, organizatorii au permis participarea cuplurilor homosexuale.

Apărut în cartierele mărginaşe din Buenos Aires la sfârşitul secolului al 19-lea, tangoul a fost înscris în 2009 în patrimoniul cultural imaterial al UNESCO. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...