Sari la conținut

Un magnat al oțelului a devenit cel mai bogat om din Rusia

Magnatul oţelului Alexei Mordaşov a devenit cel mai bogat om din Rusia, cu o avere de 15,7 miliarde de dolari, în locul lui Vladimir Potanin, potrivit indicelui miliardarilor realizat de Bloomberg.

alexei mordasov

FOTO: News.ro

Averea lui Mordaşov a crescut luni cu 126 de milioane de dolari şi a atins în acest fel 15,7 miliarde de dolari, fiind cu 200 de milioane de dolari peste cea a lui Potanin, potrivit News.ro.

Cea mai mare parte a averii lui Mordaşov are legătură cu Severstal, care anul trecut era al patrulea mare producător de oţel din Rusia în funcţie de tonaj.

În ultimele 12 luni, acţiunile Severstal au crescut cu 18%, în timp ce titlurile GMK Norilsk Nickel, principalul activ al miliardarului Potanin, au scăzut cu aproape 3%.