Sari la conținut
News Alert

Un nou stat la graniţa dintre Croaţia şi Serbia

El pretinde că a înfiinţat un stat la graniţa dintre Croaţia şi Serbia, pe malul vestic al Dunării. Liberland este o bucată de pământ de şapte kilometri pătraţi despre care preşedintele auto-proclamat susţine că nu este revendicată nici de Croaţia şi nici de Serbia. Deocamdată, aşa-zisul nou stat are şapte cetăţeni, dar numărul celor care vor să facă parte din Liberland creşte pe zi ce trece.

Ideea proclamării unui nou stat în inima Europei aparţine unui politician ceh, membru al Partidului Conservator al Cetăţenilor Liberi, şi unor prieteni de-ai acestuia. Motto-ul Liberland este „trăieşte şi lasă să traiască”, iar conducerea ţării susţine că acolo libertatea personală şi cea economică este totală.

Mai mult, constituţia Liberland limitează drastic puterea politicienilor. „Credem că un stat asemănător cu Liechtenstein sau Monaco a apărut în Europa. Modelul nostru este cel al Hong Kongului. Vrem să avem un stat unde oamenii pot avea prosperitate şi propriile afaceri fără să fie sugrumaţi de reguli şi taxe”, a declarat Vit Jedlicka, politician ceh.

De la proclamarea noului stat, cererile de cetăţenie nu mai contenesc să ajungă pe adresa de e-mail a conducerii Liberland.

„Rezolvăm aplicaţiile pentru cetăţenie şi în acelaşi timp facem tot ce putem pentru a comunica cu restul lumii. Trimitem note diplomatice celorlalte state pentru a le comunica că un nou stat, Liberland, a fost înfiinţat”, a mai spus Vit Jedlicka.

Cu o suprafaţă de doar şapte kilometri pătraţi, Liberland ar fi cel mai mic stat din Europa după Vatican şi Monaco. Pentru moment, zona nu este nimic mai mult decât un teren abandonat, dar liderii noii ţări vor să pună la punct infrastructura şi serviciile pentru ca oamenii să se poată muta acolo. Rămâne însă de văzut dacă liderii europeni vor recunoaşte noul stat.