Un tânăr controlor de trafic aerian devine erou în Indonezia

Data actualizării: Data publicării:
controlor trafic indonezia

Un controlor de trafic aerian, Anthonius Gunawan Agun, care a murit dând dovadă de curaj vineri, în timpul cutremurului urmat de un tsunami, rămânând în post, în turnul de control, pentru a asigura decolarea în securitate a unui ultim avion de linie, a devenit erou naţional în Indonezia, relatează AFP, citată de News.ro.

Tânărul indonezian, în vârstă de 21 de ani, se afla pe Aeroportul Mutiara SIS Al-Jufrie din Palu, în vestul Insulei Sulawesi, vineri, când au avut loc primele unde seismice.

Potrivit unor reprezentanţi ai aeroportului, el a refuzat să-şi părăsească postul până când nu avea să decoleze un avion aparţinând companiei Batik Air. Colegii săi, care nu supervizau acest avion, plecaseră deja.

”Când a avut loc cutremurul, el era pe cale să dea autorizaţia de decolare unui zbor Batik Air şi a aşteptat ca avionul să fie în aer pentru a părăsi turnul de control al traficului aerian”, a declarat un purtător de cuvânt al AirNav Indonesia, organizaţia însărcinată cu supervizarea controlului aerian.

După decolarea zborului 6231, seismul a devenit mai puternic, atingând magnitudinea de 7,5. În timp ce edificiul era pe cale să se surpe, Anthonius Gunawan Agun a sărit de la etajul patru.

El a fost dus rapid la un spital din apropiere, dar a murit înainte să sosească elicopterul cu care urma să fie transportat către un spital mai bine echipat.

Într-un comunicat, AirNav a anunţat că Anthonius Gunawan Agun va fi ridicat în grad cu două niveluri, postum, o recunoaştere a devotamentului său.

Peste 800 de persoane au murit în urma seismului urmat de tsunami care au avut loc vineri pe Insula Sulawesi, mai ales în oraşul Palu.

„Apreciem că 10.000 de refugiaţi sunt răspândiţi în 50 de locuri la Palu”, a declarat sâmbătă seara directorul agenţiei naţionale de gestionarea catastrofelor (BNPB) Willem Rampangilei, citat de site-ul Kompas. ”Avem dificultăţi în desfăşurarea echipamentului greu pentru a găsi victime între dărâmături, pentru că numeroase drumuri către palu sunt avariate”, a mai spus el.

În pofida ameninţării unui tsunami, ”oameni au rămas pe plajă, nu au fugit imediat şi au devenit victime”, a declarat Sutopo Purwo Nugroho, un purtător de cuvânt al BNPB într-o conferinţă de presă la Jakarta.

Câteva mii de locuinţe, spitale, centre comerciale şi hoteluri s-au surpat, iar un pod a fost luat de apă, a adăugat el. Principala autostradă către Palu a fost ruptă de o alunecară de teren.

”Tsunami-ul nu a venit singur, el a antrenat maşini, trunchiuri de copaci, case”, a declarat purtătorul de cuvânt, adăugând că, în mare, valurile tsunami-ului au putut atinge o viteză de 800 de kilometri pe oră.

Sutopo Purwo Nugroho estimează că au avut loc pagube importante şi că ar putea să existe alte victime de-a lungul coastei de nord a Palu. Acest sector, numit Donggala, se află mai aproape de epicentrul cutremurului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...