Un turist a fost ucis de un elefant în timpul unui safari într-un parc din Uganda

Data publicării:
elefant african
Foto: Profimedia Images

Un turist saudit a murit după ce fost călcat în picioare de un elefant în timpul unui safari într-un parc din Uganda, a anunţat miercuri un responsabil oficial din domeniul faunei sălbatice.

Incidentul a avut loc marţi în Parcul Naţional Murchison Falls, după ce bărbatul a părăsit vehiculul cu care se deplasa împreună cu prietenii săi, potrivit unui comunicat emis de purtătorul de cuvânt al Autorităţii pentru Faună Sălbatică din Uganda, Bashir Hangi.

"S-au oprit din drum, iar turistul a coborât din mașină. Atunci elefantul s-a năpustit asupra lui şi l-a ucis pe loc", a declarat Hangi, citat de The Guardian.

Responsabilii parcului au precizat că poliţia va investiga moartea bărbatului saudit, pe numele său Ayman Sayed Elshahany, şi va revizui protocoalele de securitate pentru a "preveni repetarea unor astfel de incidente".

Atacuri ale animalelor sălbatice din ţara din Africa de Est au avut loc şi în trecut. În 2018, un leopard l-a ucis pe fiul de trei ani al unuia dintre gardienii din alt parc naţional, situat în vestul ţării.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Sophie Turner a facut primele dezvaluiri despre despartirea de Joe Jonas: “Au fost cele mai grele zile din...