Sari la conținut

Uniunea Europeană a ajuns la un acord de principiu pentru prelungirea cu șase luni a sancțiunilor economice împotriva Rusiei

Foto: Gulliver/GettyImages

„Există un consens general” de a merge cu prelungirea sancțiunilor pentru încă șase luni, a declarat miercuri presei, la Bruxelles, ministrul spaniol de externe Jose Manuel Garcia-Margallo, în marja unei reuniuni cu omologii săi din cadrul NATO.

Surse diplomatice au confirmat ulterior, sub protecția anonimatului, că există un acord preliminar privind prelungirea sancțiunilor. Actualele sancțiuni impuse Rusiei de către UE urmează să expire la 31 ianuarie.

Nu se știe deocamdată clar când va fi luată decizia oficială. Miniștrii de externe din UE urmează să se reunească la 14 decembrie.

Sancțiunile economice împotriva Rusiei au fost instituite pentru prima dată în iulie 2014, ca reacție la anexarea peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia. Măsurile, care urmăresc să limiteze importurile Rusiei și accesul băncilor rusești la piețele de capital europene, au afectat grav relațiile dintre Bruxelles și Moscova.

Aceste măsuri sunt printre cei mai controversați pași făcuți pentru a limita implicarea Rusiei în Ucraina, afectând negativ atât economia rusă, cât și pe cea a blocului comunitar. Însă UE a condiționat ridicarea sancțiunilor de succesul acordului de încetare a focului în estul Ucrainei, care trebuia să fie implementat până la sfârșitul acestui an, însă violențele persistă.