Sari la conținut

VIDEO. Ploile abundente din ultimele zile au creat haos în Michigan şi Maryland

Ploile abundente din ultimele zile au provocat haos în statele Michigan şi Maryland. În Baltimore, nivelul apei a ajuns şi la jumătate de metru, iar specialiştii spun că volumul de precipitaţii care a căzut într-o singură zi de august este printre cele mai mari din 1871 şi până acum.

Mai multe drumuri au fost închise după ce râurile din zonă au ieşit din matcă.

Echipajele de salvare au fost nevoite să intervină în numeroase cazuri pentru a-i salva pe oamenii prinşi în maşinile înghiţite de apă.

O furtună puternică a lovit statul Arizona şi a inundat numeroase şosele. La aeroportul internaţional din Phoenix avioanele au avut întârzieri de cel puţin o oră.

Probleme au fost şi în statul Washington, în nord-vest, unde o puternică furtună de nisip a blocat traficul pe mai multe şosele naţionale. Potrivit autorităţilor americane, fenomenul a provocat mai multe accidente rutiere.