Sari la conținut

Vladimir Putin ar putea candida pentru un al patrulea mandat prezidenţial

 

"Da, este posibil să mă prezint. Nu ştiu încă dacă acest lucru se va întâmpla sau nu", a declarat Putin într-un interviu acordat duminică agenţiei Tass.

Constituţia îi permite să se prezinte pentru un nou mandat, a precizat el, adăugând totuşi că "acest lucru nu înseamnă neapărat că voi lua o astfel de decizie. Voi analiza contextul general, sentimentul meu profund, starea mea de spirit".

"Este cu adevărat necesar să ne gândim la acest lucru acum? Anul 2014 nici nu s-a încheiat şi voi vorbiţi deja despre 2018", a exclamat Putin.

El a exclus totuşi posibilitatea de a rămâne preşedinte pe viaţă. "Nu, nu este bine pentru ţară, este dăunător, şi nu avem nevoie de acest lucru. Constituţia fixează numărul de mandate", a precizat el.

Constituţia rusă nu autorizează mai mult de două mandate consecutive.

Eventuala menţinere la putere a lui Vladimir Putin, în vârstă de 62 de ani, şi care va avea 72 de ani în 2024, evocă longevitatea liderilor sovietici, Stalin şi Brejnev, decedaţi la 74 şi respectiv 75 de ani, în timp ce se aflau la conducerea ţării.

Atunci când a fost întrebat, în 2013, dacă se va prezenta pentru un al patrulea mandat, Putin a răspund: "Nu exclud acest lucru".