Sari la conținut

Vladimir Putin i-a cumpărat fostei sale profesoare de limbă germană un apartament la Tel Aviv

După ce a întâlnit-o într-o călătorie în Israel, în 2005, Putin i-a oferit Minei Yuditskaia Berliner, în vârstă de 93 de ani, un mic apartament, a mărturisit fosta profesoară de germană pentru site-ul israelian.

„I-am spus că tot ce mi-ar trebui este un apartament în apropiere de autogara centrală şi de piaţă”, a declarat Mina Berliner, născută în Ucraina. „Totul s-a întâmplat foarte repede. Câteva luni mai târziu, au venit de la o firmă de mutări în apartamentul meu, situat în cartierul Florentine, în sudul oraşului Tel Aviv, şi au făcut tot ce era necesar pentru a muta totul în noul meu apartament”, a adăugat ea.

Profesoara, care a emigrat în Israel în urmă cu 40 de ani, şi-l aminteşte pe Putin ca pe un student disciplinat şi puţin vorbăreţ, care absenta de la unele cursuri pentru a participa la antrenamentele de luptă. Preşedintele rus a fost un agent KGB la Dresda, în fosta Republică Democrată Germană, în anii '80.

Contactat de Ynet, Biroul lui Vladimir Putin a confirmat că Mina Berliner a fost profesoara preşedintelui rus şi că ei s-au întâlnit în Israel, însă nu a comentat cu privire la celelalte detalii din interviu.