Sari la conținut

Vladimir Putin: Ucrainenii şi ruşii sunt, practic, un singur popor

„În acest moment este clar că trupe ruseşti, însoţite de tehnică militară, au trecut ilegal frontiera în estul şi sud-estul Ucrainei. Nu este vorba de o acţiune izolată, ci face parte dintr-o tendinţă periculoasă, din ultimele luni, menită să destabilizeze un stat suveran ca Ucraina.

Forţele ruse sunt angajate în operaţiuni militare directe, în interiorul Ucrainei”, a declarat astăzi, Anders Fogh Rasmussen.

De la Moscova, preşedintele Vladimir Putin spune că Rusia nu face decât să-şi apere interesele.

„Rusia este o ţară care nu se teme de nimic. Dar, întotdeauna analizează în mod obiectiv tot ce se întâmplă pe teritoriul ei, cât şi în afară. Pe baza analizei, răspunde în mod corespunzător”, a susţinut Vladimir Putin. 

Eu consider că ruşii şi ucrainenii sunt practic un singur popor, indiferent ce ar spune oricine. Cei care au locuit din vechime pe actualul teritoriu al Ucrainei, nu şi-au spus niciodată altfel decât <ruşi>”, a spus Vladimir Putin.

În aceste condiţii, nici nu e de mirare că Ucraina e hotărâtă să intre în NATO. Premierul Arseni Yaţeniuk a declarat că va cere Parlamentului de la Kiev să reia formalităţile legate de aderare. Şi, amănunt demn de reţinut, oficialii NATO nu mai exclud această posibilitate.

„Suntem adepţii principiului că fiecare ţară trebuie să decidă pentru sine, fără intervenţia unui alt stat. Sperăm, totodată, că şi alte state aderă la acelaşi principiu”, a susţinut astăzi Anders Fogh Rasmussen, secretarul general NATO.