Mărturia soției unui soldat rus de la Makiivka: „Pur și simplu ștergeau resturi de creier de pe bocanci”

Data actualizării: Data publicării:
Mourners gather to lay flowers in memory of more than 60 Russian soldiers that Russia says were killed in a Ukrainian strike on Russian-controlled territory, in Samara, on January 3, 2023
Slubă religioasă la Samara, Rusia, ținută în memoria soldaților uciși în atacul de la Makiivka. Foto: Profimedia

Încep să apară mărturii despre despre atacul cu rachete HIMARS desfășurat de ucraineni asupra școlii din Makiivka, transformată de ruși în cazarmă și depozit de armament. Rudele soldaților rămași în viață au reușit să ia legătura cu ei și au aflat amănunte înfiorătoare despre atacul din noaptea de Revelion și despre condițiile în care luptă soldații ruși.

Bilanțul oficial al pierderilor de vieți omenești în urma atacului de la Makiivka, recunoscut de Moscova, este de 63 de militari. Autoritățile ruse nu au dat niciun detaliu în plus, însă informațiile vehiculate de bloggeri și corespondenți de război pro-ruși vorbesc de sute de militari care erau adăpostiți în clădirea școlii și de un depozit de muniții la subsol.

Printre soldații ruși se aflau și recruți din Samara, potrivit guvernatorului acestei regiuni din sud-vestul Rusiei, Dmitri Azarov, și informațiilor postate pe grupul „Mobilizare | Regiunea Samara 2022” de pe rețeaua socială rusească VKontakte, scrie portalul rusesc independent 7x7.

Guvernatorul a sfătuit rudele soldaților să ia legătura cu comisariatul militar sau să sune la numărul de call center pentru a afla mai multe amănunte și a promis că îi va ajuta pe cei răniți și va sprijini familiile militarilor.

Pe un grup de comunicare al soldaților mobilizați, cineva a scris că toate „bunurile companiei au fost distruse sub dărâmături”, potrivit 7x7. 

Rudele soldaților din orașul Toliatti au anunțat că astăzi se va ține o slujbă în memoria acestora.

Unii dintre supraviețuitorii de la Makiivka și-au contactat soțiile. 

„Într-adevăr, sunt mulți morți. Am aflat că aproape tot ce aveau a fost lăsat acolo (sub dărâmăturile școlii). Știu doar că mulți au fost sfâșiați (de explozie) în așa fel, încât practic nu a rămas nimic din trupurile lor. Pur și simplu ștergeau resturi de creier de pe bocanci”, a declarat soția unui soldat mobilizat pentru 7x7.

O altă soție a spus că răniții au fost duși la spital, în regiunea Rostov, la granița cu Ucraina.

„Soțul meu mi-a scris adineaori câteva rânduri că este în viață și este bine. Au sunat mai mulți bărbați, au rămas fără nimic. Cei care au supraviețuit au rămas în șlapi. Nu au nimic: nu au lucruri, nu au medicamente, nu au bani, nu au mâncare... Pur și simplu oribil”, a declarat femeia, potrivit 7x7.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Momentul când o polițistă din Cluj îi dă cu spray lacrimogen în față colegului său. Acesta se chinuie să...
Pro FM
Câți copii are Celine Dion: "Viața mea e să fiu mamă". Fiul cel mare are 23 de ani și seamănă foarte bine cu...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...