Masca redevine obligatorie în aproape toate spaţiile publice închise din Grecia

Data publicării:
profimedia-0538096726
Sursa foto: Profimedia Images

Grecia a anunţat marţi că masca va fi din nou obligatorie în magazine, bănci, servicii publice şi cvasitotalitatea locurilor închise, în contextul unei creşteri a numărului cazurilor de coronavirus, informează Agerpres, care citează AFP.

"Nu există niciun motiv să intrăm în panică dar nu trebuie să lăsăm garda jos", a declarat ministrul protecţiei civile, Nikos Hardalias, evocând o "creştere a numărului de cazuri în ultimele zile", o "tendinţă stabilă".

Grecia a înregistrat până în prezent 202 decese provocate de COVID-19 şi peste 4.200 de infectări, dintre care 28% sunt legate de călătorii în străinătate, în creştere după redeschiderea frontierelor pentru turişti la 1 iulie.

De la această dată, au existat peste 340 de infectări confirmate în rândul celor 1,3 milioane de oameni care au venit în Grecia, potrivit ministrului.

"Însă imaginea epidemiologică a ţării este în formă mai bună decât cea a multor altor" ţări, a adăugat Hardalias, în cadrul unui briefing de presă.

Excluzând "impunerea unei izolări generale", ministrul a anunţat portul obligatoriu al măştii "pentru angajaţi şi clienţi" începând de miercuri în aproape toate spaţiile închise din Grecia.

Orice infracţiune va fi pasibilă de o amendă de 150 de euro.

"Servicii publice, bănci, supermarketuri şi magazine alimentare, transporturi publice, taxiuri, ascensoare, spitale şi cabinete medicale, saloane de înfrumuseţarea şi de coafură", a enumerat el.

Bisericile nu sunt pentru moment pe lista spaţiilor unde masca va fi obligatorie, subiect sensibil într-o ţară în care nu există separaţie între biserică şi stat.

Masca era deja obligatorie în transporturile publice şi, de pe 20 iulie, în supermarketuri.

Editor web: V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...