Medicul rus care l-a tratat anul trecut pe Alexei Navalnîi la spitalul din Omsk a murit subit

Data actualizării: Data publicării:
Alexei Navalnîi urcat în ambulanță pe pista aeroportului, după ce i s-a făcut rău în avion
Alexei Navalnîi urcat în ambulanță pe pista aeroportului din Omsk, după ce i s-a făcut rău în avion Foto: captură TV

Serghei Maksimişin, unul dintre medicii principali care i-au acordat primul ajutor şi l-au tratat anul trecut pe Alexei Navalnîi la spitalul din Omsk, imediat după ce opozantul rus a fost otrăvit, a murit subit, informează CNN.

Maksimişin, care avea 55 de ani, a fost medicul şef-adjunct al spitalului de urgenţă din Omsk unde Navalnîi a fost internat imediat după otrăvirea sa, în august 2020.

„Cu regret, vă informăm că medicul şef-adjunct al secţiei de anestezie şi terapie intensivă a spitalului de urgenţă nr. 1 din Omsk, doctor în ştiinţe medicale, Maksimişin Serghei Valentinovici, a murit subit”, se arată într-un comunicat al spitalului, fără a preciza cauza decesului.

Maksimişin nu a făcut nicio declaraţie sau conferinţă de presă în perioada în care Navalnîi a fost internat la spitalul din Omsk.

Pe 20 august 2020, lui Aleksei Navalnîi i s-a făcut rău în timp ce era la bordul unui avion care plecase din Siberia și avea ca destinație Moscova. Pilotul a decis să facă o aterizare de urgență la Omsk.

Timp de două zile, spitalul din Omsk l-a ținut pe Navalnîi în secția pentru intoxicări acute. Inițial, medicii ruși nu și-au dat acordul ca el să fie luat cu un avion medical și dus în Germania, invocând că starea lui este instabilă.

Doctorii din Omsk, inclusiv medicul-șef al Spitalului de Urgență nr. 1 și medicul-șef toxicolog, au insistat că nu au fost depistate niciun fel de substanțe otrăvitoare în corpul lui Navalnîi cât timp acesta s-a aflat în grija lor. Ei au indicat ca posibil diagnostic „o tulburare de natură metabolică”.

În urmă cu trei luni, medicul-şef al spitalului din Omsk a fost promovat ministru

Editor : Mihnea Lazăr

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Ce pofte are Hailey Bieber de când este însărcinată: „Nu aveți voie să judecați”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...