Meghan Markle susține că prințul Harry primea constant reproșuri din partea familiei regale britanice

Data publicării:
Oprah with Meghan And Harry: A Primetime Special
Meghan Markle FOTO: Profimedia Images

Meghan Markle i-a dezvăluit unui fost asistent al soţului său că familia regală britanică îi făcea constant reproșuri prinţului Harry pe tema relaţiei tensionate pe care ea o avea cu tatăl său, relatează agenția EFE, preluată de Agerpres.

Informaţia a apărut ca urmare a unor probe prezentate în instanță, în condițiile în care Meghan Markle se războiește cu un tabloid britanic.

Meghan Markle a avut câștig de cauză, în februarie, după ce a reclamat că publicația Mail on Sunday nu i-a respectat dreptul la viață privată. Tabloidul publicase o scrisoare pe care ducesa i-o trimisese în 2018 tatălui său, Thomas Markle, în vârstă de 77 de ani, căruia îi cerea să nu spună  presei minciuni despre relaţia lor tensionată. Curtea Supremă din Londra a decis că divulgarea acestei scrisori a fost ilegală și că nu este cazul să mai fie organizat un proces.

Grupul Associated Newspapers (ANL), proprietar al tabloidului britanic Mail on Sunday, a făcut însă recurs la această decizie a instanței și cerut ca acest caz să fie dezbătut într-un proces. Avocații ANL le-au spus judecătorilor că vor să prezinte noi dovezi din partea lui Jason Knauf - fost secretar de comunicare al ducelui și ducesei de Sussex.

Astfel, vineri au apărut în presă şi alte extrase din mesaje SMS şi e-mailuri din care rezultă că Meghan i-a trimis această scrisoare lui Thomas Markel pentru a-şi proteja soţul. Potrivit afirmaţiilor sale, ea a hotărât să-i scrie tatălui pentru a-l determina să nu mai vorbească cu presa. „Îmi protejez soţul de reproșurile constante (ale familiei regale) şi, deşi este puţin probabil, poate acest lucru l-ar face pe tatăl meu să ia o pauză”, îi explica Meghan fostului consilier regal.

Pe de altă parte, la audierile de săptămâna trecută, ducesa a recunoscut în faţa justiţiei britanice că îl autorizase pe Knauf să le dea informaţii autorilor unei biografii neoficiale despre ea şi soţul ei, prinţul Harry, deși anterior negase acest lucru. Ea a spus că pur și simplu uitase că a avut această discuție.

Prinţul Harry, în vârstă de 37 de ani, al şaselea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, a acuzat în repetate rânduri presiunea mass-media asupra relației lui de cuplu şi a afirmat că acesta este principalul motiv al retragerii sale din familia regală, în aprilie 2020.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...