"Mi-am îngropat fiul fără cap". Teribila mărturie a unui tată care a aflat cum teroriștii Hamas au încercat să vândă capul fiului său

Data actualizării: Data publicării:
Adir Tahar
Tatăl unui tânăr soldat decapitat de Hamas a povestit într-un interviu că teroriștii au scos la vânzare capul fiului lui. FOTO: Captură Youtube

Tatăl unui tânăr soldat decapitat de Hamas a povestit într-un interviu că teroriștii au scos la vânzare capul fiului lui. „Au spus că pentru fiecare cap de soldat al IDF vor fi răsplătiți cu o casă și 10.000 de dolari. Nu este ceva ce am inventat noi, este ceva ce au spus ei”, a declarat David Tahar.

Fiul lui David Tahar, Adir Tahar, a fost lunetist în armata IDF și era înrolat la baza de lângă punctul de trecere Erez de la granița de nord a Fâșiei Gaza. În 7 octombrie 2023, teroriştii Hamas s-au infiltrat în baza militară, l-au decapitat pe Adir Tahar (în vârstă de 19 ani) și i-au luat capul în Fâșia Gaza. Au încercat apoi să îl vândă și să obțină suma care le fusese promisă de liderii lor.

Teroriștii au filmat și au publicat imagini video cu atacul lor asupra bazei, inclusiv cu cadavrul fără cap al lui Adir Tahar. Imaginile au fost puse la dispoziția The Media Line, dar nu au fost publicate, la dorința lui David Tahar. 

Într-un interviu pentru The Media Line, David Tahar a vorbit despre fiul lui și ultima discuție pe care au avut-o înainte de masacru, iar interviul a fost publicat de The Jerusalem Post.

"Mi-am îngropat fiul fără cap"

David Tahar îl descrie pe Adir ca pe "un băiat foarte inteligent, modest și responsabil, iubit de prieteni și cu planuri de viitor". Îi plăcea să îi ajute pe alții.

Își dorea ca, după armată, să plece într-o expediție pe mare cu mai mulți prieteni și apoi să meargă la unchiul lui din Los Angeles unde să lucreze cu computere, investiții și imobiliare.

"Asta l-a interesat. Avea o mulțime de planuri. Spre marea mea nenorocire, toate au fost șterse pe 7 octombrie", a povestit David Tahar.

"În 6 octombrie, Adir a fost de gardă până la 3 dimineața. La 4:30, s-a culcat, iar apoi în jurul orei 6 dimineața a fost trezit pentru că s-au semnalat infiltrații și atacuri cu rachete. Un comandant le-a spus că s-au infiltrat teroriști, dar nu se știe câți. Așa că comandantul diviziei a mers doar cu patru soldați. 

Potrivit investigațiilor IDF, sute de teroriști au intrat în avanpostul Erez. În acea luptă au fost uciși Adir, Ariel Erez, Roey Weiser și Daniel Moshe Danino. 

Teroriștii au tras cu AK-47 în Adir, l-au decapitat și i-au luat capul într-o pungă în Gaza", a povestit David Tahar.

Întrebat cum a fost identificat cadavrul lui Adir, tată lui a povestit: "În primele zile, am văzut toate filmările pe care Hamas le-a publicat pe Telegram, care sunt în mare parte imagini GoPro pe care le-au purtat ei înșiși când au intrat în bazele IDF, în comunitățile israeliene și în kibutzuri. Într-unul dintre videoclipuri, am văzut doi soldați uciși, alături de ​​doi teroriști morți. Unul dintre soldați era fără cap. După perioada de doliu de șapte zile, am vrut să aflu ce s-a întâmplat.

Pe baza fotografiilor pe care le-am avut, pot spune cu siguranță că videoclipul pe care l-am văzut pe Telegram îl arăta pe Adir. Și puteți vedea cadavrul unui soldat care este pe pământ fără cap, și casca lângă el. 

Și știu sigur că este Adir, nu numai din cauză că se potriveau datele locației, ci erau asemănri între cadavrul din videoclipul Hamas și cadavrul pe care l-am îngropat. Mi-am îngropat fiul fără cap. 

Ca tată, pot spune că a fost important și încă este important pentru mine să știu prin ce a trecut Adir în acele momente. În primul rând, să simt ceea ce a simțit Adir și să înțeleagă prin ce a trecut în ultimele sale momente. Mai erau mulți alți copii precum Adir. Îi numesc copii pentru că, în general, au doar 19 sau 20 de ani.  Și pentru mine a fost important să văd și să simt prin ce a trecut fiul meu și să înțeleg de unde avea acest eroism, să lupte cu teroriști a căror singură dorință era să rănească, să omoare și să violeze. Este important să înțeleg de unde avea puterea asta. Cum nu s-a speriat când au aruncat cu grenade spre el? Cum nu se teme un băiat de 19 ani când spre el e aruncată o grenadă, iar el o vede și totuși continuă să lupte chiar dacă poate fi rănit sau ucis?".

Ultima discuție cu Adir

David Tahar a povestit că a vorbit ultima oară cu Adir vineri (6 octombrie).

"A fost o conversație normală între un tată și un fiu înainte de Sabat. I-am spus să aibă grijă de el. Adir trebuia să plece în acea duminică la un curs despre drone. Dacă atacul ar fi venit mai târziu, Adir poate nu ar fi murit.

"Ai grijă de tine. Să ai un Sabat bun. Tata te iubește", o discuție normală.

Sâmbătă i-am trimis un mesaj pe WhatsApp în jurul prânzului. L-a primit dar nu l-a citit. Pe la 12:30, am început să-l sun. Telefonul a sunat, dar el nu a răspuns. Am încercat toată ziua să dăm de el. Am sunat la spitale, să aflăm dacă au primit vreun cadavru de soldat care nu putea fi identificat. Duminică m-am dus la  Spitalul Barzilai, cel mai apropiat de baza lui Adir, unde am început să pun întrebări. După câteva ore, comandanții m-au chemat într-o cameră și mi-au spus că Adir a murit. Am început să caut cadavrul.După mai multe discuții cu comandantul bazei unde erau duse corpurile mutilate pentru identificare, am înțeles că lui Adir îi lipsea o parte importantă a corpului. Am început să pun întrebări și să mă uit la videoclipurile oribile ale Hamas de pe Telegram. Așa am văzut că lui Adir îi lipsea capul. 

Marți seara, am primit cadavrul lui Adir la cimitirul militar din Ierusalim, pentru înmormântare. Apoi am deschis sicriul și am văzut că Adir era fără cap.  

După înmormântare, am început să întreb și să investighez unde era capul. Mă împăcasem cu ideea că, chiar dacă lipsea din cauza unei grenade sau a unei rachete, atunci ar trebui să fie bucăți care să fi fost spulberate. Nu am primit răspunsuri, așa că am pus mai multe întrebări. 

La un moment dat, după aproape două luni, mi-au spus că capul a fost luat de terorişti. Acum vreo trei săptămâni, am primit un telefon de la un comandant militar care mi-a vorbit despre o operațiune desfășurată de o unitate de operațiuni speciale. Mai mulți teroriști au fost prinși și au fost interogați.

Așa au aflat că unul dintre ei a încercat să vândă capul. S-a dat ordin special să se recupereze capul lui Adir. Teroristul i-a condus pe militarii israelieni la un magazin unde, într-un congelator, într-o geantă de mână, era capul lui Adir. 

Spre recunoștința noastră, dacă puteți spune așa ceva în această situație, unitatea a reușit să aducă înapoi ce a mai rămas din cap. Nu arăta ca un cap. Erau în mare parte oase și maxilare sparte. 

În investigațiile asupra teroriștilor barbari, am aflat au fost unități Hamas cărora li s-a ordonat decapitarea. Au existat unități pentru viol. Au existat unități pentru crimă. Au existat unități pentru furt. 

Iar la interogatori, ei [teroriștii Hamas] au spus că pentru fiecare cap de soldat al IDF pe care îl recuperează vor fi recompensați cu o casă și 10.000 de dolari. Nu este ceva ce am inventat noi, este ceva ce au spus ei.

Mai am multe întrebări despre zilele dinainte de 7 octombrie. Cum se putea ca un soldat de 19 ani să le spună părinților săi, după doar două luni la granița cu Gaza, că se va întâmpla ceva mare, iar IDF să nu știe despre asta? Fiul meu mi-a spus asta: „Tată, se va întâmpla ceva mare, doar că nu știm când”", a mai povestit tatăl lui Adir.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...