NASA se teme că China vrea să preia controlul asupra Lunii. Beijing: E „o campanie de defăimare”

Data publicării:
luna imagine alb negru
NASA se teme că China vrea să preia controlul asupra Lunii. Foto: Profimedia

China a catalogat drept „o defăimare iresponsabilă” un avertisment lansat de directorul NASA, potrivit căruia statul asiatic ar putea încerca „să preia controlul” asupra Lunii ca parte a programului său militar.

China şi-a accelerat programul spaţial în ultimul deceniu, concentrându-se pe explorarea Lunii. China a reuşit prima sa asolizare fără echipaj uman în 2013 şi intenţionează să lanseze rachete suficient de puternice pentru a trimite astronauţi pe Lună spre sfârşitul acestui deceniu, relatează Reuters, citată de Agerpres.

„Trebuie să fim foarte îngrijoraţi de posibilitatea ca astronauţii din China să asolizeze pe Lună şi să spună: „Este a noastră de acum înainte, voi nu aveţi ce căuta aici””, a spus administratorul NASA, Bill Nelson, într-un interviu pentru cotidianul german Bild, publicat sâmbătă.

Directorul agenţiei spaţiale americane a mai spus că programul spaţial al Chinei este unul militar şi că ţara asiatică „a furat” idei şi tehnologie de la alte ţări.

„Nu este pentru prima oară când directorul Administraţiei Naţionale Aeronautice şi Spaţiale din Statele Unite a ignorat faptele şi a vorbit într-o manieră iresponsabilă despre China”, a spus, în replică, Zhao Lijian, purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe.

„Partea americană şi-a construit în mod constant o campanie de defăimare a operaţiunilor normale şi rezonabile pe care China le desfăşoară în spaţiul cosmic, iar China se opune cu fermitate unor remarci atât de iresponsabile”, a adăugat oficialul chinez.

China a promovat întotdeauna ideea construirii unui viitor comun pentru omenire în spaţiul cosmic şi s-a opus militarizării acestuia, precum şi unei curse a înarmării în spaţiu, a mai susținut el.

NASA, prin programul său spaţial Artemis, intenţionează să trimită o misiune cu echipaj uman pe orbita Lunii în 2024 şi doreşte ca unul dintre echipajele sale de astronauţi să asolizeze în proximitatea polului sudic al Lunii până în 2025.

La rândul ei, China plănuieşte să trimită misiuni fără echipaj uman spre polul sudic lunar înainte de sfârşitul acestui deceniu.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Cum reacționează Simona Țăranu la avansurile fotbaliștilor. „Nu e mit e realitate”
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita