Netanyahu anunță că va fi prima persoană din Israel care se vaccinează. Au ajuns primele doze din vaccinul Pfizer

Data publicării:
premierul Benjamin Netanyahu susține o conferințî de presă
Premierul israelian Benjamin Netanyahu. Foto: Profimedia Images

Israelul a primit miercuri dimineaţa primele sale vaccinuri anti-COVID de la gigantul farmaceutic american Pfizer, a anunţat premierul israelian Benjamin Netanyahu, afirmând că vrea să fie primul din ţară care se va vaccina, pentru a da exemplu, informează AFP, potrivit Agerpres.

Aceste prime vaccinuri au sosit cu mare pompă cu un zbor cargo al companiei DHL pe aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv, întâmpinat de premierul Netanyahu zâmbitor.

„Este o zi de sărbătoare pentru Israel! Intenţionez să fiu primul care se va vaccina în Israel, pentru a da exemplu populaţiei”, a declarat Netanyahu.

La sfârşitul lui noiembrie, Israelul a achiziţionat opt milioane de doze de vaccin de la Pfizer, cu o livrare prevăzută începând cu ianuarie 2021, însă primele vaccinuri au sosi mai devreme şi înainte de Hanuka, Sărbătoarea evreiască a Luminilor, celebrată începând de joi.

Israelul, care vrea să producă propriul vaccin, a comandat de asemenea şase milioane de doze de la compania Moderna, pentru un total de 14 milioane de doze ce ar putea imuniza în final circa şapte dintre cele nouă milioane de israelieni, vaccinarea implicând două doze.

Noi restricții în Israel pe fondul unui „al treilea val” al pandemiei

Guvernul israelian a anunţat luni impunerea unei interdicţii de circulaţie pe timpul nopţii de Hanuka, din cauza creşterii numărului de contaminări cu noul tip de coronavirus în ultimele săptămâni.

Autorităţile israeliene au impus o a doua carantină la nivel naţional în septembrie, în condiţiile în care Israelul înregistra una dintre cele mai ridicate rate de contaminare la nivel mondial.

De atunci, restricţiile au fost relaxate, însă numărul de infectări creşte în mod susţinut de la începutul lui noiembrie, depăşind nivelul de 1.500 de noi cazuri zilnice şi alimentând temeri cu privire la un „al treilea val” al epidemiei.

Cu toate acestea, specialişti israelieni în sănătate publică au criticat impunerea interdicţiei de circulaţie pe timpul nopţii, estimând că este vorba de o măsură prea puţin eficientă pentru o ţară care a înregistrat aproape 349.000 de contaminări, dintre care 2.932 s-au soldat cu deces.

Conform AFP, comitetul pentru vaccinuri al Administraţiei pentru Alimente şi Medicamente (Food and Drug Administration, FDA) se întruneşte joi pentru a analiza cererea BioNTech / Pfizer de aprobare a vaccinului său anti-coronavirus.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...