Benjamin Netanyahu spune că alianța formată împotriva sa este „rezultatul celei mai mari fraude electorale din istoria democrației”

Data actualizării: Data publicării:
Benjamin Netanyahu cu brațele deschise, în timpul unui discurs la o tribună
Benjamin Netanyahu. Foto: Profimedia Images

Prim-ministrul Israelului, Benjamin Netanyahu, a făcut, duminică, noi acuzații la adresa probabilului său succesor, Naftali Bennett, într-o nouă încercare de a „desface” coaliția formată de partidele de opoziție în Israel. Netanyahu își acuză rivalul de „fățărnicie” și spune că noua coaliție este rezultatul „celei mai mari fraude electorale din istoria democrației”, conform Reuters.

Prim-ministrul israelian în exercițiu a făcut această acuzație într-un moment în care șeful securității interne din țară avertizează cu privire la posibilitatea violențelor politice într-un context politic extrem de volatil.

Netanyahu și-a centrat acuzațiile pe o promisiune de campanie a rivalului și posibilului său succesor, Naftali Bennett, care s-a angajat să nu guverneze cu nicio formațiune de stângă sau arabă.

Miercuri, însă, Yair Lapid și Bennett au anunțat că au ajuns la un acord pentru formarea unui guvern cu premier prin rotație, urmând ca Bennett să devină premier primul, până în 2023, după care să fie înlocuit de Lapid.

Până acum nu a fost stabilită data votului de încredere în parlament, însă este așteptat ca noul guvern să intre în funcție în 14 iunie.

„Suntem martori la cea mai mare fraudă electorală din istoria țării și, în opinia mea, din istoria oricărei democrații. De aceea oamenii se simt păcăliți, pe bună dreptate”, a spus Netanyahu.

Observatorii au notat deja că Netanyahu, care nu a reușit să formeze un nou guvern, anterior, în ciuda faptului că partidul său, Likud, a obținut cele mai multe locuri în Knesset, va încerca să oprească, prin diverse mijloace, votarea noului guvern.

Coaliția care ar urma să îi încheie domnia lui Netanyahu include și un partid arab

Vestea formării noii coaliții a venit miercuri noapte, după ce Yair Lapid, liderul partidului centrist Yesh Atid l-a anunțat pe președintele țării că un acord între cele opt partid a fost obținut. 

Partidele care formează coaliția reprezintă întregul spectru al politicii israeliene, iar ea va include, în premieră, un partid arab. Membrii coaliției sunt

  • Partidul Albastru și Alb, condus de Benny Gantz, actualul ministru al Apărării

  • Israel Beiteinu (de centru-dreapta spre dreapta naționalistă)

  • Partidul Muncii (stânga)

  • Partidul Noua Speranță (centru-dreapta spre dreapta)

  • Meretz (stânga)

  • Raam (partidul arabilor israelieni)

  • Yamina (dreapta, naționalist)

  • Yesh Atid (centru)

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Celine Dion, într-o imagine rară alături de gemenii ei, la concertul The Rolling Stones. Nelson și Eddy au 13...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Cum reacționează Simona Țăranu la avansurile fotbaliștilor. „Nu e mit e realitate”
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Coldplay aduce sustenabilitatea la Bucuresti. Fanii vor genera energie prin dans