Nicușor Dan: Regulamentul de parcare în Capitală va fi aplicat din 15 august. Şoferii riscă amenzi şi blocarea mașinilor

Data actualizării: Data publicării:
masini pe locuri de parcare cu plata
Locuri de parcare în București. Foto: Inquam Photos / Bogdan-Ioan Buda

Şoferii riscă amenzi şi blocarea autovehiculelor, începând cu 15 august, dacă nu respectă regulile de parcare, iar decizia a fost luată „pentru a învăţa bucureştenii” cu aplicarea acestui regulament, a spus miercuri primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan.

„Noi avem un regulament de parcare, aprobat de Consiliul General, care prevede şi tarife şi sancţiuni, pentru că el nu a fost aplicat până acum şi decizia este de a-l aplica şi se referă la acele 10.000 de locuri de parcare pe care PMB le gestionează. Şi decizia de a-l aplica începând cu 15 august a venit pentru a obişnui, după cum ştiţi, avem un trafic mai redus în luna august şi traficul mare începe în luna septembrie, când încep şcolile şi se termină şi concediile. Decizia a fost luată pentru a învăţa bucureştenii pentru aplicarea acestui regulament”, a precizat Nicuşor Dan, pe şantierul lucrărilor de termoficare din Pantelimon, potrivit Agerpres.

Edilul a spus că regulamentul a fost aprobat prin hotărâre a Consiliului General şi este în vigoare.

„Este în vigoare acel regulament aprobat prin hotărâre de CG, el va fi aplicat. Acest regulament prevede nişte tarife orare şi prevede nişte sancţiuni. Dacă nu mă înşel, 200 de lei este amenda dacă parchezi şi nu plăteşti locul pe care l-ai ocupat, dacă sancţiunea persistă, vor fi blocate roţile”, a spus Nicuşor Dan.

Primăria București a stabilit trei zone pentru parcare, iar fiecare zonă vine cu tariful ei, indiferent că vorbim de tarif orar sau de abonament pentru riverani, persoane fizice, juridice sau operatori economici din domeniu transportului.

Tarifele plătite către Compania Municipala Parking București S.A. vor fi de tip orar sau abonament.

Tarifele orare vor fi practicate în intervalul 7-23, de luni până vineri: zona 0 - 10 lei pe oră, zona 1 - 5 lei pe oră, zona 2 - 2,5 lei pe oră.

Șoferii pot alege de asemenea abonamente de o zi, o săptămână, o lună, un semestru sau un an pentru fiecare dintre zonele 0, 1 sau 2 ale Capitalei.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri