O femeie a văzut ceva ciudat în ochiul fetiței ei. Când a dus-o la medic, a primit un diagnostic devastator

Data publicării:
ochi de copil
O femeie a văzut ceva ciudat în ochiul fetiței ei. Când a dus-o la medic, a primit un diagnostic devastator. Foto: Profimedia

O femeie din Marea Britanie a văzut că unul din ochii fetiței ei se comportă ciudat, așa că a dus-o la medic, crezând că micuța are nevoie de ochelari. A descoperit însă că fiica ei, acum în vârstă de 3 ani, avea cancer ocular, iar acum îi avertizează pe alți părinți asupra primelor simptome, relatează The Independent.

Isla Palul a avut primele simptome înainte de Crăciun, în 2020, când avea un an și două luni. Mama ei, Rebecca, în vârstă de 35 de ani, a văzut că ochiul fetiței se mișca ciudat, în timp ce aceasta se juca.

„Îmi amintesc că mă jucam cu Isla pe podea, iar ea s-a uitat la o jucărie, apoi s-a uitat la mine. Când și-a ridicat privirea, ochiul ei drept s-a mișcat în lateral și înapoi, ca și cum nu s-ar fi putut concentra”, a spus Rebecca.

„Am observat, de asemenea, că irisul ei tremura uneori. Ambele episoare s-au întâmplat doar de câteva ori, au fost destul de subtile. Am presupus că are un ochi „leneș” și că are nevoie de ochelari. Nu am fost foarte îngrijorată”, a povestit ea.

Femeia, care locuiește în Londa, a crezut că Isla are nevoie de ochelari, așa că a dus-o la oftalmolog.

„Un medic a venit să examineze ochiul Islei. Îmi amintesc că mi-a spus: „Din păcate, are o tumoare la ochiul drept”. Am început să plâng”, a povestit ea.

În ianuarie 2021, după mai multe analize, Isla a fost diagnosticată cu retinoblastom, un cancer ocular rar care afectează de obicei copiii sub șase ani, la ochiul drept.

Medicii erau optimiști că îi pot salva ochiul. I-au făcut o puncție lombară și un RMN pentru a se asigura că cancerul nu s-a răspândit în corpul fetiței și au început chimioterapia.

Isla a făcut mai multe infecții în timpul celor șase runde de chimioterapie, ceea ce a însemnat mai multe internări în spital, dar tumora s-a micșorat.

„Isla a avut perioade de câteva luni în care totul pare să arate bine. Cu toate acestea, cancerul a recidivat de câteva ori”, spune Rebecca.

După diagnostic, părinții fetiței au observat simptome foarte subtile, care ar putea fi trecute cu vederea, iar acum vor să-i avertizeze pe alți părinți la ce să fie atenți.

Abia când a fotografiat-o pe Isla folosind blițul, mama ei a observat cel mai frecvent simptom al retinoblastomului – o „strălucire” albă în ochi.

Childhood Eye Cancer Trust spune că unul din semnele tipice ale retinoblastomului este această „strălucire” albă care poate apărea numai în anumite condiții de luminozitate. Alte simptome sunt schimbarea aspectului ochiului sau un ochi umflat.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri