După ce a fost testată pozitiv în luna mai și s-a recuperat în urma bolii, o italiancă de 108 ani s-a și vaccinat împotriva Covid-19, a anunțat căminul de bătrâni în care locuiește femeia.
Este vorba de Fatima Negrini, o italiancă născută în 1912 care va împlini 109 ani în 3 iunie. Ea a fost vaccinată luni, alături de alți rezidenți ai centrului, a declarat purtătorul de cuvânt al căminului de bătrâni în care locuiește ea - Anni Azzuri San Faustino din Milano, confrom AFP, citat de Agerpres.
„Sosirea vaccinului pentru ea şi toţi rezidenţii şi personalul reprezintă un moment de mare bucurie şi un prim pas spre o revenire la un trai liniştit”, a subliniat Matteo Tessarollo. Când Fatima Negrini a învins virusul anul trecut, cotidianul Il Corriere della Sera a scris, citând-o: „Dumnezeu a uitat de mine”.
Italia și-a început campania de vaccinare împotriva Covid-19 în 27 decembrie, în același timp cu majoritatea țărilor din Uniunea Europeană. În primele trei săptămâni ale campaniei au fost deja vaccinați 1,15 milioane de cetățeni italieni. Țara are o populație de aproximativ 60 de milioane de locuitori.
Printre cei vaccinați la Roma, s-a numărat și Sami Modiano un supraviețuitor al Holocaustului în vârstă de 90 de ani.
Editor : Adrian Dumitru