Foto O nouă tentativă de asasinat împotriva lui Volodimir Zelenski, dejucată de serviciile ucrainene (presă)

Data actualizării: Data publicării:
barbat arestat intins la pamant cu mainile la spate, pazit de agenti
Fotografie publicată de jurnalistul Vitali Glagola, din timpul acțiunii de capturare a sabotorilor. Foto: Facebook / Vitali Glagola

Serviciul ucrainean de contraspionaj militar afirmă că a dejucat o posibilă tentativă de asasinat împotriva preşedintelui Volodimir Zelenski. Membrii unui grup condus de un agent FSB ar fi încercat să ajungă în Kiev sub acoperirea de militari ucraineni din cadrul forţelor de apărare teritorială.

Un grup de diversionişti ruşi, condus de un agent al Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB), a fost arestat în oraşul Ujgorod, situat la frontiera Ucrainei cu Slovacia şi Ungaria, a transmis agenţia de presă ucraineană Unian, potrivit Agerpres.

Se pare că grupul de aproximativ 25 de bărbaţi urma să comită acte de sabotaj în cartierul guvernamental de la Kiev şi în alte zone din ţară, potrivit sursei citate.

Membrii acestui grup de sabotaj ar fi intenţionat să se dea drept militari ucraineni din cadrul forţei de apărare teritorială pentru a ajunge în capitala ucraineană. Aceste informaţii nu au putut fi verificate din surse independente, notează dpa.

„În cadrul unei proceduri penale, conform art.111 al Codului Penal al Ucrainei privind 'înalta trădare' a fost arestat în flagrant în timpul achiziţionării de arme la Ujgorod organizatorul şi liderul acestui grup diversionist”, care s-a dovedit a fi agent FSB, au transmis agenţiile de presă ucrainene marţi. Acestea nu precizează dacă el este cetăţean ucrainean sau rus.

Jurnalistul Vitali Glagola a publicat pe contul său de Facebook știrea capturării agentului FSB, alături de câteva imagini cu un bărbat imobilizat la pământ, dar și arme de foc și echipamente electronice capturate. 

Guvernul ucrainean afirmă că echipe de spioni ruşi au încercat să ajungă la Kiev şi să-l elimine pe Zelenski de mai multe ori de la începutul războiului, la 24 februarie.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : Bogdan Păcurar

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...